Mai mult de 70 la sută din bucureşteni vor eutanasierea câinilor bolnavi fără stăpân

Un studiu privind modificarea legii câinilor comunitari relevă faptul că peste 70 la sută dintre bucureşteni vor eutanasierea câinilor bolnavi, 66 la sută vor eliminarea celor agresivi, iar 63 la sută nu sunt de acord cu amendare a persoanelor care hrănesc patrupedele fără stăpân.

145 afișări
Imaginea articolului Mai mult de 70 la sută din bucureşteni vor eutanasierea câinilor bolnavi fără stăpân

Mai mult de 70 la sută din bucureşteni vor eutanasierea câinilor bolnavi fără stăpân (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Potrivit studiului realizat de compania eResearch Corp asupra propunerii de proiectului privind modificarea legislaţiei câinilor făra stăpân, mai mult de 70 la sută din bucureştenii vor eutanasierea câinilor bolnavi şi care nu au stăpân, în timp ce 66 la sută sunt de acord cu eutanasierea celor agresivi.

Peste 60 la sută dintre intervievaţi nu sunt de acord cu propunerea de amendare a persoanelor care hrănesc câinii aflaţi pe străzi.

Studiul mai arată că majoritatea persoanelor (peste 75 la sută) care susţin măsurile propuse de municipalitate au fost agresate de câinii comunitari.

Cea mai dezaprobată măsură dintre cele propuse în proiectul de lege este eutanasierea câinilor fără stăpân neadoptaţi în termen de şapte zile, 67 la sută dintre respondenţi respingând această măsură. Amendarea persoanelor care hrănesc câinii pe străzi nu constituie un deziderat al bucureştenilor intervievaţi, 63 la sută dintre cei intervievaţi exprimându-şi dezacordul faţă de această măsură.

Potrivit studiului, aproape 70 la sută dintre respondenţi au fost agresaţi de câini, două treimi dintre persoanele intervievate declarând că au fost agresate de câini fără stăpân cel puţin o dată de-a lungul vieţii.

Astfel, cel mai des întâlnite agresiuni sunt: "am fost lătrat", "au încercat să mă muşte", "am fost încolţit", "am fost urmărit", şi, în ultimă instanţă, "am fost muşcat". Bărbaţii declară că au fost mai mult supuşi agresiunilor din partea câinilor fără stăpân, aceştia arătându-se "mai dispuşi decât femeile în a susţine măsurile conţinute de noul proiect de lege".

Peste 90 la sută din cei intervievaţi "percep într-un mod negativ" prestaţia municipalităţii referitoare la problema câinilor fără stăpân. Din cele 504 persoane intervievate, doar două au apreciat-o ca fiind bună, mai mult de jumătate (53 la sută) dintre persoanele intervievate considerând că autorităţile au încasat fonduri alocate sterilizării câinilor fără stăpân, fără a demara însă acţiuni în acest sens.

72 de procente din persoanele intervievate doresc amendarea celor care scot câinii din adăposturi pentru a-i elibera ulterior pe străzi, iar 70 la sută dintre intervievaţi vor castrarea câinilor fără stăpân, în timp ce 56 la sută doresc adopţia câinilor comunitari de către ONG-uri.

Potrivit studiului, doar 26 la sută dintre respondenţi sunt de acord cu amendarea persoanelor care hrănesc câinii fără stăpân în spaţiul public, în timp ce doar 15 procente vor mutarea câinilor în alte zone.

Colectarea datelor s-a făcut printr-un chestionar online, în perioada 28-30 aprilie, fiind intervievaţi 504 locuitori ai Capitalei cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani, utilizatori ai internetului.

Sondajul a fost făcut după ce prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, a anunţat că a trimis Camerei Deputaţilor propunerile de modificare a legii câinilor fără stăpân, printre acestea fiind şi posibilitatea eutanasierii atât a câinilor grav bolnavi, a celor agresivi, cât şi a celor care nu sunt adoptaţi în şapte zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici