Mama bebeluşului găsit mort la Spitalul Târgu Cărbuneşti, condamnată la 12 ani de închisoare

Femeia care în aprilie anul trecut a născut la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti, apoi şi-a aruncat fătul de la fereastra toaletei, trupul bebeluşului fiind găsit în curtea spitalului, devorat de câini, a fost condamnată la 12 ani de închisoare de Tribunalul Gorj, decizia nefiind definitivă.

112 afișări
Imaginea articolului Mama bebeluşului găsit mort la Spitalul Târgu Cărbuneşti, condamnată la 12 ani de închisoare

Mama bebeluşului găsit mort la Spitalul Târgu Cărbuneşti, condamnată la 12 ani de închisoare (Imagine: Shutterstock)

Magistraţii Tribunalului Gorj au condamnat-o pe Maria Pavel la 12 ani de închisoare şi plata a 6.500 de lei cheltuieli judiciare statului, din care 6.000 de lei reprezintă cheltuielile din faza de urmărire penală.

Decizia instanţei nu este definitivă.

Femeia a fost trimisă în judecată în noiembrie 2013, pentru omor calificat, ea fiind arestată preventiv din 6 august.

În rechizitoriul înaintat instanţei procurorul de caz preciza că Maria Pavel a acţionat în mod deliberat pentru a-i suprima viaţa bebeluşului.

Naşterea a avut loc la jumătatea lunii aprilie 2013, iar bebeluşul a fost găsit devorat de câini, în curtea Spitalului de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti, la acel moment procurorul de caz dispunând, printre altele, controale ginecologice pentru angajatele unităţii medicale, nefiind exclus ca femeia care şi-a ucis bebeluşul să fie angajată a spitalului. Angajatele spitalului s-au declarat nemulţumite de măsură şi doar o parte dintre ele au fost supuse unor controale de specialitate.

Mama bebeluşului a fost descoperită după ce anchetatorii au făcut teste ADN.

Femeia, Maria Pavel, a fost internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, în luna august a anului trecut, pentru câteva zile, ca îngrijitor al unui nepot.

Femeia a negat pe parcursul procesului că ea ar fi vinovată de cele întâmplate, ea declarând de mai multe ori inclusiv că nu era însărcinată şi că nu se mai afla în spital în momentul descoperirii cadavrului.

Medicii au confirmat că femeia avea discernământ în momentul în care şi-a aruncat bebeluşul pe geam, ea fiind reţinută şi apoi arestată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici