Mărieş, despre decizia CC în cazul Legii lustraţiei: Nu mă mir, aşteptăm reacţia Robertei Anastase

Liderul Asociaţiei "21 Decembrie 1989", Teodor Mărieş, s-a declarat puţin surprins de decizia Curţii Constituţionale în cazul Legii lustraţiei, spunând că, pe de-o parte, existau semne care prevesteau acest deznodământ, iar pe de altă parte că "oameni lustrabili nu puteau vota lustraţia".

26 afișări
Imaginea articolului Mărieş, despre decizia CC în cazul Legii lustraţiei: Nu mă mir, aşteptăm reacţia Robertei Anastase

Mărieş, despre decizia CC în cazul Legii lustraţiei: Nu mă mir, aşteptăm reacţia Robertei Anastase (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Am bănuit că vom ajunge aici din momentul în care am constatat că legea lustraţiei a fost dezbătută în ultima zi din mandatul a trei dintre judecătorii Curţii, persoane despre care noi credem că au o obligaţie morală faţă de Ion Iliescu", a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, Teodor Mărieş.

Acesta a spus că nu este mirat de decizia Curţii Constituţionale.

"Oameni de factura lui Vida (Ioan Vida, preşedintele Curţii Constituţionale, n.r.) sau a Aspaziei Cojocaru nici nu puteau vota altfel", a spus Mărieş, calificându-i pe câţiva dintre judecătorii Curţii drept persoane "lustrabile". "Cum să treacă legea lustraţiei de nişte oameni lustrabili?", s-a întrebat Mărieş.

Totuşi, el s-a declarat optimist, afirmând că aşteaptă ca până marţi să primească o reacţie din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, cea care a susţinut demersurile de adoptare a Legii lustraţiei într-un parteneriat cu reprezentanţii societăţii civile, promotorii actului normativ.

"Aşteptăm să vedem ce ne va spune doamna preşedinte Anastase, după care vom discuta. Aşteptăm şi o reacţie a Societăţii Timişoara, ei fiind între iniţiatorii legii. Sperăm să îndreptăm ce este de îndreptat la o eventuală revizuire a proiectului de lege, asta dacă motivele Curţii Constituţionale sunt justificate şi corecte. Vom vedea", a mai spus Mărieş.

Curtea Constituţională a decis, luni, cu majoritate de voturi, că Legea lustraţiei este neconstituţională, admiţând astfel sesizarea făcută de mai mulţi parlamentari.

Motivarea soluţiei va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici