- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
- Politicieni
- ZOOM
Marin Cioroianu contestă arestarea sa în cazul asasinării fiului preşedintelui Ciadului
Craioveanul Marin Cioroianu, acuzat de implicare în asasinarea la Paris a fiului preşedintelui Republicii Ciad, contestă arestarea sa. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) va judeca luni cererea de eliberare a acestuia.
ICCJ dezbate, luni, contestaţia craioveanului Marin Cioroianu faţă de decizia Curţii de Apel Târgu Mureş, care, în 23 decembrie, a prelungit mandatul de arestare a acuzatului cu 30 de zile, timp în care Biroul Interpol urmează să-l extrădeze în Franţa, pentru a fi judecat în legătură cu asasinarea lui Brahim Deby, fiul lui preşedintelui Republicii Ciad.
Avocatul Adrian Georgescu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că Marin Cioroianu nu a fost extrădat ân Franţa, deşi există o decizie definitivă în acest sens, pentru că "partea franceză a comunicat Biroului Interpol din România că nu are fonduri pentru biletele de avion necesare agenţilor şi lui Cioroianu", motiv pentru care instanţa română a prelungit mandatul de arest a acuzatului.
"Au zis (autorităţile franceze-n.r.) că nu au bani de avion să vină în România şi că Interpolul nu a ştiut de decizia instanţei supreme. Asta scria în cerera de prelungire. Biroul Interpol din România a anunţat Parchetul Curţii de Apel Târgu Mureş că nu a ştiut absolut nimic de Cioroianu şi că atunci când i-a contactat pe colegii francezi, aceştia au zis că este perioada sărbătorilor, că ei nu au bani de bilete şi că trebuie cerută prelungirea. Asta scrie în cererea din dosarul de prelungire mandatului de la Curtea de Apel Târgu Mureş", a explicat avocatul lui Cioroianu, Adrian Georgescu.
Printre altele, Georgescu a mai spus că în ajunul Crăciunului, Marin Cioroianu, a fost vizitat, la locul de detenţie, de fratele său, Ninel Cioroianu, care i-a dus un pachet cu cozonaci şi mâncăruri tradiţionale.
În 23 decembrie, Curtea de Apel Târgu Mureş a prelungit, la cererea procurorilor, mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Marin Cioroianu, cu 30 de zile, respectiv până la data de 21 ianuarie 2009 inclusiv, în vederea predării autorităţilor franceze.
Această decizie a fost contestată de Marin Cioroianu la instanţa supremă.
Citeşte şi
Marin Cioroianu, extrădat în Franţa
Marin Cioroianu neagă implicarea sa în uciderea fiului preşedintelui Ciadului
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
-
Gigi Becali, oprit de poliţişti pe aeroport şi dus la Parchet într-un nou dosar
Social astăzi, 01:12
Gigi Becali a fost oprit de poliţişti, duminică noapte, pe Aeroportul "Henri Coandă", de unde voia să plece din ţară, şi a fost dus la Parchetul ICCJ, fiind cercetat pentru înşelăciune şi abuz în serviciu într-un nou dosar, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare. citeşte tot
-
Zece persoane au fost rănite în Spania într-un accident în care au fost implicate 50 de autoturisme
Externe ieri, 23:55
Cel puţin zece persoane au fost rănite duminică în urma unui accident în care au fost implicate 50 de autoturisme pe o autostradă din regiunea Castilia y Leon, în nordul Spaniei, au anunţat serviciile de urgenţă. citeşte tot





Nu exista comentarii