- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- AH1N1
- Revista presei
Mazăre susţine că este cercetat de ANI într-un al treilea dosar
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, susţine că este cercetat de către Agenţia Naţională de Integritate într-un al treilea dosar, pentru conflict de interese, dar deocamdată nu cunoaşte mai multe amănunte despre acesta.
Mazăre susţine că este cercetat de ANI într-un al treilea dosar (Imagine: Florin Gheorghe/Mediafax Foto)
Edilul a anunţat sâmbătă, după o şedinţă extraordinară de Consiliu Local, că a primit, vineri seară, o înştiinţare din partea ANI prin care i se aduce la cunoştinţă că este cercetat într-un alt dosar pentru conflict de interese.
"Am un alt treilea dosar la ANI, fiind cercetat pentru conflict de interese. Ca atare, din două în două zile stăm cu avocaţii şi între picături ne mai ocupăm de oraş şi de case. Nu ştiu amănunte, că aşa îmi spune în hârtiuţa primită aseară, că sunt cercetat într-un nou dosar pentru conflict de interese. Se va duce avocata luni şi o să văd despre ce e vorba. Dar m-am obişnuit. Cred că nu va dori nimeni să candideze la funcţia de primar al Constanţei pentru că îţi trebuie nervi tari ca să stai din două în două zile să primeşti anchete şi cercetări şi hârtiuţe şi avocaţi. Poate să mă cerceteze şi de zece ori, nu am absolut nicio problemă", a declarat Radu Mazăre.
ANI a declanşat o anchetă pentru a verifica averea lui Radu Mazăre, edilul susţinând că are informaţii potrivit cărora Agenţia Naţională de Integritate ar fi cerut ajutorul serviciilor secrete pentru a verifica dacă primarul Constanţei are proprietăţi în Brazilia.
De asemenea, ANI l-a cercetat pe Radu Mazăre şi în privinţa unei stări de incompatibilitate, edilul fiind acuzat că în anul 2003, timp de şase luni, a deţinut concomitent atât funcţia de primar al municipiului Constanţa, cât şi cea de administrator la o societate comercială. Edilul a răspuns acestei acuzaţii la momentul respectiv şi a explicat că totul a fost o greşeală la Registrul Comerţului.
El a prezentat actul constitutiv al SC Nisipuri, la care face referire ANI, arătând că firma este administrată de Mihai Mazăre, fratele său, iar el este acţionar unic la această societate, legea neinterzicând acest lucru la vremea respectivă. Primarul Constanţei susţine că, după ce a aflat din presă că este verificat de ANI, s-a informat la Registrul Comerţului, constatând că aceştia au "înregistrat eronat", în loc de Mazăre Mihai, administrator, figurând Mazăre Radu-Ştefan.
-
Mai puţine posturi şi direcţii în MECTS, conform noii organizări
Social astăzi, 20:12
Numărul total de posturi din cadrul MECTS, inclusiv Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret va fi de 691, cu 139 mai puţin decât totalul celor din fostul minister al Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi fostul minister al Tineretului şi Sportului, potrivit organigramei instituţiei. citeşte tot
-
98% dintre plantele care se vând în magazinele de vise sunt periculoase
Social astăzi, 20:02
Aproape 98% din produsele etnobotanice, vândute în magazinele de profil, prezintă pericol pentru sănătate, fiind vorba de plante cu efect halucinogen, dar şi de plante obişnuite, stropite cu substanţe interzise, a declarat pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor, Clara Popescu. citeşte tot
-
Cinci schiori care au vrut să coboare de la Cota 2000 au fost surprinşi de o avalanşă
Social astăzi, 19:31
Cinci schiori care au încercat, marţi după-amiază, să coboare de la Cota 2000, din Masivul Bucegi, au provocat şi au fost surprinşi de o avalanşă, doi dintre ei reuşind să se salveze, iar ceilalţi trei fiind recuperaţi teferi de către salvamontişti. citeşte tot
-
Toyota România recheamă 11.835 de vehicule cu posibile defecţiuni la acceleraţie
Toyota România va rechema în service 11.835 de vehicule posibil afectate de o defecţiune la pedala de acceleraţie, iar costurile verificărilor vor fi suportate de către companie, a anunţat, marţi, reprezentantul mărcii pe plan local, precizând că verificările vor fi finalizate în 60 de zile. citeşte tot
-
Boc: Condiţiile de licitaţie la deszăpeziri vor fi modificate, firmele să dispună de utilaje adecvate
Social astăzi, 19:09
Condiţiile impuse pentru atribuirea unui contract de deszăpezire vor fi modificate astfel încât la licitaţii să nu se poată prezenta decât firme care dispun de utilaje corespunzătoare unor astfel de intervenţii, potrivit premierului Emil Boc. citeşte tot
-
Automobile Dacia a trecut pe pierderi în 2009
Economic astăzi, 18:59
Constructorul de automobile Dacia, parte a grupului francez Renault, a avut anul trecut pierderi de 230,28 milioane lei, de la un profit net de 222,02 milioane lei în 2008, conform datelor publicate de companie într-un proiect de fuziune cu Auto Chassis International România. citeşte tot
-
Vezi aici care sunt trenurile anulate miercuri şi joi
Social astăzi, 18:57
Un număr de 20 de trenuri de călători, Personale şi Accelerate, vor fi anulate, miercuri şi joi, din cauză că circulaţia feroviară se desfăşoară în continuare cu dificultate, informează CFR Călători. citeşte tot
-
Inima frântă nu este doar o metaforă
Ştiinţǎ-Sǎnǎtate astăzi, 18:51
Anumite schimbări se produc la nivelul miocardului după o despărţire traumatizantă sau după decesul unei persoane dragi, putând avea repercusiuni grave sau chiar fatale asupra stării de sănătate, demonstrând astfel că sintagma "a avea inima frântă" nu este doar o metaforă, relatează online.wsj.com. citeşte tot
-
MAE: În scutul antirachetă, România va găzdui, exclusiv terestru, rachete de interceptare
Politic astăzi, 18:50
România va fi implicată în faza a doua a proiectului de scut antirachetă, ceea ce va presupune găzduirea de interceptori tereştri, respectiv rachete de interceptare SM-3 bloc 1B, care vor deveni operaţionale din 2015, precizează MAE român. citeşte tot











radu mazare a fost si este un baron local format la scoala de spalari de bani publici a psd-ului !
cum indrazneste agentia nationala de integritate sa-l cerceteze pe radu mazare, cum de nu stie agentia,ca mazare se bucura de inalta ocrotire a presedintelui psd si a senatului, dl. geoana,viitor eventual presedinte al romaniei ? ca doar dl. mazare a declarat in repetate randuri ca toti procurorii si cei care se leaga de el, poata sa-l pupe undeva,sau sa-i caute chilotii de anul trecut, o fi in constitutie scris ca nimeni nu e mai presus de lege, dar acest lucru nu se aplica in cazul lui mazare,deoarece dumnealui aduce cele mai multe voturi pt. psd si personal dlui geoana la prezidentiale,asa ca toata lumea ciocul mic, acum radu mazare se distreaza,face ce vrea, s-a imbracat general nazist german, se va mai imbraca in uniforma lui stalin sau a lui bin laden, e treaba lui,ce aveti cu el ?
la cat mai multe don mazare. dea domnul sa te ingropi in dosare, si drept recompensa, si cativa ani de inchisoare. cred ca ti-ai gresit partidul, trebuia sa fii la pdl, sa fie tabloul mai complet. sunt convins ca alaturi de vanghelie, oprisan, udrea, ridzi, ati fi dus pdl ul spre cele mai inalte culmi ale hotiei.