Medic: În ultimii ani putem vorbi despre o epidemie de cezariene în multe ţări, inclusiv România

Numărul cererilor pentru naşterile prin cezariană au crescut în mai toată lumea, inclusiv în România, în ultimii cinci ani, cu excepţia ţărilor nordice, astfel încât putem vorbi despre o epidemie de cezariene, a spus şeful Clinicii de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Elias, Radu Vlădăreanu.

1030 afișări
Imaginea articolului Medic: În ultimii ani putem vorbi despre o epidemie de cezariene în multe ţări, inclusiv România

Medic: În ultimii ani putem vorbi despre o epidemie de cezariene în multe ţări, inclusiv România (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Peste tot în ultimii cinci ani a fost înregistrată o creştere a acestei incidenţe. Cred că ţine de schimbările care au avut loc în societate. Mult mai multe femei găsesc mai confortabilă cezariana decât travaliul naşterii vaginale", a declarat Vlădăreanu.

Potrivit acestuia, una din cauze ar putea fi creşterea majoră a cererilor pentru despăgubiri, adică pentru malpraxis.

"Aceasta este considerată o cauză a epidemiei de cezariene. Dacă operaţia iese prost ni se spune că de ce nu am făcut cezariană. Dacă iese prost cezariană, suntem întrebaţi de ce nu am lăsat femeia să nască vaginal. În departamentul nostru solicitarea este crescută, dar nu peste 50 la sută. Probabil 20-25 solicită intempestiv operaţia, restul au indicaţii medicale", a susţinut Vlădăreanu.

Acesta a adăugat că decizia aparţine femeii gravide şi că, indiferent de asta, important este ca în două - trei zile, mama şi copilul să ajungă sănătoşi acasă.

"Epidemia în cezariene a cuprins însă mai toată lumea, excepţie făcând ţările lumii a treia şi cele nordice, în acest ultim caz fiind vorba despre altă cultură. În schimb, SUA, care se lăudau cu numărul mare de naşteri vaginale, acum au o creştere explozivă de cezariene. La fel şi ţările meditereneene, spre exemplu, Grecia şi Italia care nici nu mai raportează acest tip de naşteri", a mai spus medicul.

Potrivit lui Vlădăreanu, nu se poate vorbi despre avantajele sau dezavantajele unui tip de naştere. Riscul pentru femei poate ar fi mai mic la naşterea vaginală, dar pentru făt este mai mic la cezariană.

Potrivit MS, numărul de cezariene a crescut de la 47.255 în 2005 la 63.680 în 2009. În 2005 au fost născuţi vii în total 221.020 copii, iar în 2009 - 222.388.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici