- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Medicii de familie ar putea cere pacienţilor să plătească consultaţiile, de săptămâna viitoare
Medicii de familie spun că încearcă să susţină funcţionarea cabinetelor până în 14 iunie, în speranţa că până atunci vor fi rezolvate problemele, astfel încât să nu fie obligaţi să îi pună pe pacienţi să plătească pentru consultaţii.
Medicii de familie ar putea cere pacienţilor să plătească consultaţiile, de săptămâna viitoare (Imagine: Shutterstock)
"Iniţial intenţionam să introduce coplată la consultaţie pentru toţi bolnavii începând de joi (9 iunie, n.r.), însă ne-am gândit să amânăm luarea unei decizii şi să încercăm să ne susţinem singuri cabinetele, în speranţa că până săptămâna viitoare ar putea fi rezolvate problemele", a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Societăţii Naţionale a Medicinei de Familie/Medicină Generală (SNMF/MG), Rodica Tănăsescu.
De aceeaşi părere este şi preşedintele Patronatului Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, care spune că întrucât nu au putut semna contractul cadru la 1 iunie din cauza divergenţelor cu conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, nu pot scrie reţete compensate şi nici nu pot elibera bilete de trimitere către specialişti.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a invitat reprezentanţii medicilor de familie şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate la discuţii, miercuri, la ora 14.00, la sediul ministerului.
Medicii de familie au refuzat să semneze contractele pe 2011 întrucât sunt nemulţumiţi de multe dintre prevederile noilor acte normative, astfel că, din 1 iunie, nu mai pot prescrie reţete pentru medicamentele compensate şi gratuite, şi nici bilete de trimitere către specialist sau spital. Aceştia au cerut o întrevedere de urgenţă cu preşedintele CNAS şi ministrul Sănătăţii.
Normele la noul contract-cadru pe 2011-2012 prevăd o creştere cu 10% a veniturilor asistenţei primare, alocarea banilor presupunând un efort financiar suplimentar întrucât statul nu are fonduri să aloce majorarea de 30% cerută de medicii de familei, a declarat, marţi, preşedintele CNAS, Lucian Duţă.
El a ţinut să precizeze că o majorare de 30 la sută este imposibilă în acest context economic.
"Este imposibil să alocăm medicinei primare o creştere cu 30 la sută a veniturilor. În acest context economic, este imposibil. Bugetul CNAS are, la ora actuală, un deficit de cel puţin, 2 miliarde şi jumătate - 3 miliarde de lei, adică aproximativ 750 de milioane de euro", a mai spus Duţă.
El a precizat că, până marţi la prânz, peste 2.000 de medici au semnat contractele cu casele de asigurări de sănătate.
-
Câteva sute de mii de persoane au participat la o simulare de cutremur urmat de un tsunami, în Chile
Externe astăzi, 06:16
Câteva sute de mii de persoane au participat luni, în Chile, la o simulare a unui cutremur urmat de un tsunami, în regiunea de coastă Valparaiso (centru). citeşte tot
-
Papa le-a cerut comunităţilor religioase din Siria să coopereze pentru a se instaura pacea
Externe astăzi, 06:09
Papa Benedict al XVI-lea şi-a exprimat luni seara durerea şi îngrijorarea profundă, după masacrul recent soldat cu 108 morţi în Siria, şi speră într-o "cooperare mutuală" a comunităţilor religioase pentru a se stabili pacea. citeşte tot





Sunt medic de familie si vreau sa va raspund la acuze: Nu avem averi colosale, iar daca tu crezi ca poti saa traiesti cu un salariu de 40 de milioane 1000 de euro, din care trebuie sa iti platesti si asistentul si femeia de servici si chiria, apa, curentul te inseli amarnic. ajung sa iau lunar mai putini…
Pacienta sanatoasa la cap: dragi medici de familie, aparati-va drepturile, nu vrem sa plecati din tara, nu vrem sa taxati pensionarii! Datorita guvernarii, in circa mea sunt la al 4-lea medic de familie , ceilalti trei anteriori migrand in Germania si Elvetia !
DRAGI MEDICI DE FAMILIE !
NU UITATI CA PE BANII NOSTRI , PE MUNCA NOASTRA ..VOI AVETI TIMP SI DE BARFE, IN TIMPUL ASA ZISULUI SERVICI PE CARE IL AVETI !
AVETI SALARII URIASE ! AVETI AVERI COLOSALE FATA DE NOI MULTIMEA ! CE VA MAI TREBUIE ?!
LA MUUUUUUNCA !!