Medicul estetician Naser, cercetat în libertate

Medicul estetician Abu Bakr Kasem Mohd Jamil Naser va fi cercetat în libertate pentru evaziune fiscală, Tribunalul Bucureşti respingând, marţi seara, propunerea procurorilor de arestare preventivă a doctorului.

232 afișări
Imaginea articolului Medicul estetician Naser, cercetat în libertate

Medicul estetician Naser, cercetat în libertate (Imagine: Shutterstock)

Judecătorul Tribunalului Bucureşti a dispus, însă, în cazul esteticianului ca acesta să nu părăsească ţara pentru o perioadă de 30 de zile.

Decizia tribunalului poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, iar până la judecarea recursului medicul va fi eliberat din arest.

Medicul estetician Abu Bakr Kasem Mohd Jamil Naser a fost reţinut pentru evaziune fiscală, fiind bănuit de anchetatori că ar fi provocat statului român un prejudiciu care depăşeşte 100.000 de euro, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Acuzat că ar fi făcut aproximativ 140 de operaţii pentru mărirea sânilor, pe care nu le-a trecut în contabilitate, medicul de origine palestiniană Abu Bakr Kasem Mohd Jamil Naser a fost dus, marţi seară, în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti, unde procurorii au cerut arestarea preventivă a acestuia.

În acelaşi timp, surse apropiate anchetei au afirmat că prejudiciul provocat de chirurgul estetician a fost estimat, neoficial, la aproximativ 100.000 de euro, însă paguba va fi stabilită doar după efectuarea unei expertize contabile.

Potrivit surselor citate, autorităţile au primit informaţii referitoare la faptul că medicul estetician Abu Bakr Kasem Mohd Jamil Naser nu oferea chitanţă pacientelor sale.

În urma investigaţiilor, anchetatorii au stabilit că, în 2011 şi 2012, medicul a operat, într-o sală închiriată la un centru medical, aproximativ 140 de femei, cărora le-a mărit sânii, printre acestea fiind şi cunoscutele fotomodele Laurette Atindehou şi Mădălina Pamfile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici