Meteorologii avertizează: Risc mare de producere a avalanşelor în Munţii Făgăraş

Meteorologii anunţă că riscul de producere a avalanşelor în Munţii Făgăraş este mare, de gradul 4 pe o scară de la 1 la 5, până luni seara. În celelate masive, riscul se menţine însemnat.

224 afișări
Imaginea articolului Meteorologii avertizează: Risc mare de producere a avalanşelor în Munţii Făgăraş

Meteorologii avertizează: Risc mare de producere a avalanşelor în Munţii Făgăraş

Meteorologii anunţă că în ultimele 24 ore vremea s-a încălzit uşor şi a fost în general închisă. Cerul a fost mai mult noros şi local a nins slab. Vântul a suflat slab şi moderat, cu intensificări izolate de până la 40 de kilometri pe oră în zonele mai joase, iar pe creste rafalele au depăşit 70-80 de kilometri pe oră. S-a semnalat ceaţă, asociată în zonele înalte şi cu depunere de chiciură.

Vineri la prânz, stratul de zăpadă măsura 140 de centimetri la Bâlea-Lac, 99 de centimetri la Vârful Omu, 63 de centimetri la Vârful Călimani, 57 de centimetri la Parâng, 66 de centimetri la Sinaia, 57 de centimetri la Semenic, 49 de centimetri la Vârful Ceahlău, 50 de centimetri la Vârful Ţarcu, 45 de centimetri la Vârful Vlădeasa, 29 de centimetri la Predeal, 25 de centimetri la Vârful Iezer Rodnei şi 20 de centimetri la Fundata.

Sâmbătă, stratul de zăpadă măsura 161 de centimetri la Bâlea-Lac, 106 centimetri la Vârful Omu, 63 de centimetri la Vârful Călimani, 65 de centimetri la Parâng, 66 de centimetri la Sinaia, 68 de centimetri la Semenic, 49 de centimetri la Vârful Ceahlău, 52 de centimetri la Vârful Ţarcu, 53 de centimetri la Vârful Vlădeasa, 35 de centimetri la Predeal, 26 de centimetri la Vârful Iezer Rodnei şi 21 de centimetri la Fundata.

Până luni seara va ninge în toate masivele, cantităţi moderate de 10-15 de litri pe metrul pătrat urmând să se înregistreze mai ales în zona Carpaţilor Meridionali, astfel încât stratul nou depus va fi pe arii restrânse de 10-20 centimetri. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare ce vor atinge la rafală 40-50 de kilometri pe oră, iar în zona înaltă din masivele Făgăraş şi Bucegi vor depăşi la rafală 80 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând zăpada. Se va semnala în continuare ceaţă, asociată local mai ales în zonele înalte şi cu depunere de chiciură.

Deoarece stratul de zăpadă este instabil, riscul de producere a avalanşelor în Munţii Făgăraş, la altitudini de peste 1.800 de metri, este mare, de gradul 4 pe o scară de la 1 la 5.

”În aceste condiţii, declanşarea avalanşelor va fi posibilă chiar şi la supraîncărcări slabe, pe pantele cu o înclinare de peste 25 de grade. În cazuri izolate sunt posibile şi declanşări spontane de avalanşe medii, pe unele pante mai înclinate chiar mari, mai ales la altitudini de peste 1600 – 1800 metri”, arată meteorologii.

În munţii Bucegi, Ţarcu - Godeanu, Parâng - Şureanu, Vlădeasa – Muntele Mare, Rodnei şi Călimani – Bistriţei - Ceahlău riscul de producere a avalanşelor se menţine însemnat - de gradul 3 - la altitudini de peste 1.800 de metri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici