Ministerul Apărării Naţionale, ANUNŢ despre salariile militarilor

MApN anunţă că a virat, miercuri, în avans faţă de data obişnuită, către toţi angajaţii MApN, sumele aferente valorii financiare a normei de hrană corespunzătoare lunii aprilie, transferurile în conturile personale ale angajaţilor urmând să fie efectuate de bănci în data de 5 aprilie.

4066 afișări
Imaginea articolului Ministerul Apărării Naţionale, ANUNŢ despre salariile militarilor

Ministerul Apărării Naţionale, ANUNŢ despre salariile militarilor

Valoarea normei de hrană este calculată, după normativele în vigoare, în cuantum de 960 lei pentru personalul militar, respectiv 810 lei pentru salariaţii civili.

Sumele aferente drepturilor salariale ale lunii martie se vor vira în data de 13 a lunii curente, potrivit Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

Şi Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că întreg personalul ministerului va primi pe 5 aprilie norma de hrană pentru luna aprilie, în valoare de aproximativ 960 de lei pentru poliţişti şi militari şi 750 de lei pentru personal contractual, la care se adaugă şi cota pe această lună din norma de echipament, de circa 240 de lei, asta în condiţiile în care în MAI, plata salariilor se face în mod normal în ziua de 14 a lunii.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, că prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a referit clar că vor primi salariile înaintea sărbătorilor pascale, pe 5 aprilie, doar bugetarii ai căror instituţii au solicitat acest lucru, iar restul vor primi în ziua de salariu.

"Bugetarii care au cerut. Asta este ceea ce doamna prim-ministru a spus foarte clar. Pentru că asta au solicitat. Nu poţi să-I dai celui care nu solicită. Cei care nu au făcut solicitare nu primesc mâine. Primesc când au data de salariu. Am discutat cu doamna prim-ministru şi zilele trecute şi săptămâna trecută. Am spus că vom discuta la nivelul Guvernului şi am convenit că avem un cadru legislativ pe care noi îl creăm. L-am trecut în Monitorul Oficial şi fiecare structură în parte poate da, dacă aşa a decis. Noi am consultat ministerele respective. Legea spune că, în baza Ordinului Ministerului de Finanţe, între 5 şi 15 aprilie se pot da salariile şi asta s-a făcut. S-a comunicat şi cine şi-a manifestat interesul este trecut în Ordinul de ministru şi publicat în Monitorul Oficial", a afirmat Eugen Teodorovici la Parlament.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici