Ministerul Educaţiei propune ca universităţile să recunoască diplomele obţinute în străinătate

Ministerul Educaţiei propune ca titlurile academice sau diplomele obţinute în străinătate să fie recunoscute în România de universităţile acreditate, proceduri care în prezent sunt asigurate de minister şi Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED).

600 afișări
Imaginea articolului Ministerul Educaţiei propune ca universităţile să recunoască diplomele obţinute în străinătate

Ministerul Educaţiei propune ca universităţile să recunoască diplomele obţinute în străinătate

"În baza metodologiilor unitare/dosare de recunoaştere stabilite de Ministerul Educaţiei şi Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED), instituţiile de învăţământ superior aprobă, prin metodologii proprii, criteriile de recunoaştere pentru fiecare domeniu în parte. În prezent aceste proceduri sunt asigurate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED). Recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional (obţinute în străinătate) de către instituţiile acreditate de învăţământ superior sau unităţile şi instituţiile de drept public şi drept privat cuprinse, conform normelor legale, în sistemul naţional de cercetare-dezvoltare, se realizează în vederea înscrierii în programele postuniversitare, obţinerii abilitării sau ocupării unei funcţii didactice/de cercetare în aceste instituţii de învăţământ/cercetare", transmite Ministerul Educaţiei.

Astfel, Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică trei proiecte de metodologii privind recunoaşterea de către universităţile acreditate din România a diplomelor de doctor, funcţiilor didactice şi calităţii de conducător de doctorat obţinute în străinătate. Propunerile sunt în dezbatere publică până la data de 21 noiembrie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici