- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Ministerul Educaţiei va schimba filozofia de acordare a gradaţiilor de merit
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Oana Badea susţine că ministerul va schimba filozofia de acordare a gradaţiilor de merit pentru profesori, astfel încât solicitanţii vor trebui să propună un proiect pe grupuri de elevi care vor fi urmărite în evoluţie de la an la an.
Ministerul Educaţiei va schimba filozofia de acordare a gradaţiilor de merit (Imagine: Mediafax Foto)
Oana Badea a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că Ministerul Educaţiei a pornit în schimbarea metodologiei de la principiul că "gradaţia de merit este un bun câştigat şi corect pentru cadrele didactice", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"În acest interval de timp, din 1997 începând, după aprobarea statutului cadrelor didactice, a intervenit o rutină care a făcut din obţinerea gradaţiei de merit un scop în sine şi a început puţin să se rupă activitatea care conducea la obţinerea acestui beneficiu de muncă directă cu clasa de elevi. Ce am făcut noi în acest an cu sindicatele, cărora le mulţumesc pentru felul în care au colaborat cu ministerul, a fost să legăm obiectivele majore prin care sistemul de învăţământ este evaluat, spre exemplu de părăsirea timpurie a educaţiei, abandon şcolar, vorbim de obiectivele pe care Europa le urmăreşte la sistemele de învăţământ, pe care le-am luat ca repere şi la activitatea didactică. Pentru că dacă toate cadrele didactice de performanţă până la urmă vor fi apreciate ca atare în baza acestor indicatori, înseamnă că sistemul meu va produce nişte creşteri calitative", a spus Oana Badea.
Badea a spus că filozofia de acordare a gradaţiei de merit a fost practic complet schimbată.
Potrivit sursei citate, în acordarea acestei gradaţii foarte mult va conta monitorizarea pe care directorul de unitate de învăţământ o va face atunci când un cadru didactic îşi exprimă dorinţa ca peste patru ani să primească gradaţie de merit.
"Adică nu constatăm peste patru ani că a făcut cineva nişte activităţi, cineva ne propune un proiect major cu grupuri de elevi pe care le urmărim în evoluţia lor de la an la an şi în sfârşit recompensăm o performanţă. Aceasta este ideea gradaţiei de merit după noua metodologie", a spus secretarul de stat Oana Badea.
La Alba Iulia, se desfăşoară, sâmbătă şi duminică, consfătuirea naţională a inspectorilor şcolari generali din întreaga ţară.
La întâlnire participă, pe lângă şefii inspectoratelor şcolare, şi reprezentanţii Ministerului Educaţiei, printre care secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar Oana Badea, directorul general în cadrul MECTS, Liliana Preoteasa.
La întâlnirea de la Alba Iulia este aşteptat să participe la o parte din discuţii şi dezbateri şi ministrul Educaţiei, Daniel Petru Funeriu.
-
Analişti Reuters: Abordarea dură a FMI poate fi dezastruoasă în România
Economic astăzi, 18:07
Abordarea dură a FMI poate fi dezastruoasă în România, potrivit unui articol publicat de doi analişti ai Reuters pe blogul agenţiei, care comentează că "rigoarea excesivă" promovată de instituţia financiară ar putea provoca daune pe termen lung. citeşte tot
-
CABINETUL UNGUREANU: Ceremonia de depunere a jurământului. Băsescu: Aştept de la noul guvern mai multă transparenţă. Pe site-urile ministerelor să apară fiecare leu cheltuit - LIVE TEXT
Politic astăzi, 18:07
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la învestitura noului Cabinet, că aşteaptă de la acesta mai multă transparenţă şi rigoare, comparativ cu Guvernul Boc, menţionând că vrea ca pe site-urile ministerelor să apară fiecare ban cheltuit, chiar în fiecare zi. citeşte tot





Gradatia de merit trebuie acordata in functie de activitatea la clasa si de performantele obtinute.Cei care sunt implicati in tot felul de proiecte de regula(se poate verifica)nu-si indeplinesc corespunzator atributiunile de baza.S-a ajuns in situatia aberanta ca profesorii sa alerge dupa hartii fara acoperire,sa publice carti fara nici o valoare stiintifica,sa-i puna pe copii sa participe la tot felul de actiuni in timpul orelor de curs.Asa va evolua in bine invatamantul?
,,...Pentru că dacă toate cadrele didactice de performanţă până la urmă vor fi apreciate ca atare în baza acestor indicatori, înseamnă că sistemul meu va produce nişte creşteri calitative", a spus Oana Badea."
PS. 1. Sistemul ,,tau" (de invatzamant, de educatie sunt la ,,pamant", iar cel ...nervos nu prea ,,ezixta " !!
PS. 2. Asta chiar se crede ,,inteligenta" !!
PS. 3. La aprecierea directorului psd-ist numai pesedeii vor lua gradatii !! (ca altufel n-au nici o shansa !!!