Ministrul Liviu Pop, primit cu huiduieli la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a ajuns, joi, la ora transmiterii acestei ştiri, la Oltchim Râmnicu Vâlcea, unde a fost întâmpinat cu huiduieli de cei aproximativ 500 de salariaţi care protestează în faţa pavilionului administrativ al unităţii, oamenii scandând "Hoţii".

484 afișări
Imaginea articolului Ministrul Liviu Pop, primit cu huiduieli la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea

Ministrul Liviu Pop (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Liviu Pop a ajuns la Oltchim în jurul orei 13.00, fiind primit cu huiduieli de cei aproximativ 500 de protestatari, care au strigat "Hoţii, hoţii!".

Protestatarii l-au acuzat pe ministrul Liviu Pop că Guvernul nu şi-a ţinut promisiunile în ceea ce priveşte plata salariilor restante şi au cerut ca premierul Victor Ponta să vină să discute cu ei.

Liviu Pop a reuşit cu greu să li se adreseze protestatarilor, din cauza huiduielilor.

"O să avem o întâlnire. Am spus că în şapte zile vom găsi soluţii, s-a achitat avansul pe iulie şi urmează să achităm integral salariile pentru iulie şi august. S-au respectat toate promisiunile, urmează să găsim soluţii în continuare", a declarat Liviu Pop.

Ministrul urmează să intre la discuţii cu noul manager al Oltchim, Radu Olaru.

Într-un comunicat transmis, joi, de Ministerul Muncii, se precizează că Liviu Pop a mers la Oltchim pentru a le explica angajaţilor cum au evoluat lucrurile de la ultima întâlnire, din 5 septembrie şi până în prezent.

Conform sursei citate, luni a avut loc o întâlnire cu principalele trei bănci comerciale şi cu unul din partenerii comerciali cei mai mari ai Oltchim, o firmă puternică din Austria, iar marţi vicepremierul şi ministrul Economiei a avut consultări cu toate marile bănci prezente în România, pe tema problemelor din economie şi punctual pe subiectul Oltchim.

Ministerul Muncii mai precizează că în 18 septembrie va fi anunţat câştigătorul licitaţiei, până în prezent fiind 12 cumpărători pentru caietele de sarcini, inclusiv cei patru din prima etapă.

În urmă cu două săptămâni, Guvernul a schimbat strategia de privatizare a Oltchim, prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acţiuni deţinut de stat, respectiv 54,6% din capitalul social, şi a creanţelor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi Electrica SA, reprezentând 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.

Ministerul Economiei va negocia cu OMV Petrom, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, o opţiune de cumpărare de active ale rafinăriei Arpechim, exercitabilă de către investitorul desemnat pentru privatizarea Oltchim.

Data licitaţiei pentru privatizarea combinatului a fost stabilită pentru 18 septembrie.

Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic.

Potrivit celor mai recente date, în acţionariatul Oltchim se mai regăsesc compania germană PCC SE (18,32%) şi fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, care deţine prin Nachbar Services 14,02% din titluri.

Privatizarea Oltchim reprezintă una dintre condiţiile pentru aprobarea de către board-ul director al FMI a celei de-a şasea evaluări a acordului cu România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici