Mitropolia Moldovei, mesaj pentru participanţii la marşul LGBT din Iaşi: „Ne rugăm pentru voi!”

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au transmis un mesaj înainte de marşul LGBT programat vineri, la Iaşi. Chipul păcatului contra firii se propagă pe străzi, iar în faţa păcatului răspunsul este pocăinţa, susţin ierarhii.

2492 afișări
Imaginea articolului Mitropolia Moldovei, mesaj pentru participanţii la marşul LGBT din Iaşi: „Ne rugăm pentru voi!”

Mitropolia Moldovei, mesaj pentru participanţii la marşul LGBT din Iaşi: „Ne rugăm pentru voi!”

Reprezentanţii bisericii spun că „au luat act cu adâncă durere că în ziua Acoperământului Maicii Domnului, prima zi a lui octombrie, lună consacrată Sfintei Cuvioase Parascheva, se propagă pe străzile Iaşului chipul păcatului contra firii, care doreşte a fi acceptat drept normalitate, ceva firesc şi de urmat”.

„Constatăm cu îngrijorare că ne ducem tot mai jos prin subminarea fundamentului familiei, îndreptându-ne cu paşi rapizi spre pericolul disoluţiei. Responsabilitatea nu aparţine doar celor cuprinşi de această patimă. În viaţa multora dintre noi credinţa nu este cunoscută, trăită şi mărturisită întru totul în adevăr, dragoste şi jertfă, aşa cum s-ar cuveni să fie.... De aceea, se întâmplă ceea ce se întâmplă”, scrie în mesajul mitropoliei.

Reprezentanţii mitropoliei mai spun că se roagă pentru ca participanţii la marşul LGBT să „se întoarcă pe calea adevărată” şi îi invită pe credincioşi să participe la slujbe.

„Îl rugăm pe Dumnezeu să nu ne pedepsească după faptele noastre, ci să Se arate spre noi cu milostivire şi iertare. Îi adresăm rugăciune stăruitoare, să-i întoarcă pe calea cea adevărată pe cei care s-au îndepărtat de valorile familiei şi ale iubirii curate, iar nouă, tuturor, să ne dăruiască duh de pocăinţă, în post şi în rugăciune.

Îi îndemnăm şi pe credincioşi ca mâine, 1 octombrie, să participe la Sfânta Liturghie, să-şi plece genunchii la rugăciune, prin citirea Psaltirii şi Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, iar pentru cei care pot, să fie şi zi de ajunare până după asfinţitul soarelui”, mai spun Ierarhii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Marşul LGBT se va desfăşura vineri, în intervalul orar 17.00-19.00, pe străzile din Iaşi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
lgbt,
marş,
biserică

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici