Muzicieni români, reveniţi în ţară după un turneu în Wuhan, oraşul în care a izbucnit epidemia de coronavirus. Ce se ştie până acum

Un număr de 18 muzicieni ai Filarmonicii „Banatul” din Timişoara vor sta acasă 10 zile ca măsură de prevenţie după ce s-au întors dintr-un turneu în China, în timpul căruia au cântat şi în oraşul Wuhan, unde a izbucnit epidemia de coronavirus.

8499 afișări
Imaginea articolului Muzicieni români, reveniţi în ţară după un turneu în Wuhan, oraşul în care a izbucnit epidemia de coronavirus. Ce se ştie până acum

Sursa FOTO: Profimedia Images

Directorul Filarmonicii „Banatul” din Timişoara, Ioan Coriolan Gârboni, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că muzicienii au ajuns marţi din China.

„Colegii mei au fost 49 de zile într-un turneu în China şi au avut un concert în zona Wuhan, dar atunci nu era epidemie declarată, nu era nimic, iar ulterior doar au tranzitat aeroportul, fără să ajungă în oraş. Au ajuns marţi după amiază din China şi nu au avut niciun fel de filtru, nici pe aeroportul din Germania, nici pe cel din România. Văzând, totuşi, ce se întâmplă, noi, ca instituţie, i-am rugat să se prezinte la cei care se ocupă cu medicina muncii şi să fie consultaţi ca să nu fie probleme. Am început o corespondenţă cu DSP Timiş şi am hotărât, cu de la mine putere, ca aceşti colegi să stea acasă în următoarele 10 zile, preventiv, să evite colectivităţile. Îmi asum responsabilitatea, le voi da o motivare medicală, dar sper să nu aibă probleme de sănătate”, a spus Gârboni.

Potrivit acestuia, din grupul de muzicieni care a fost în China au făcut parte 18 membri ai Filarmonicii „Banatul”, trei ai Operei din Timişoara, iar restul până la 45 au fost alte oraşe din ţară.

„Joi le voi trimite celorlalţi un mesaj cu rugămintea de a se prezenta la medic pentru un consult”, a subliniat directorul Filarmonicii „Banatul” din Timişoara.

Ioan Coriolan Gârboni a precizat că cei 18 muzicieni ai filarmonicii vor fi plătiţi pe perioada şederii acasă şi vor face studiu individual.

Autorităţile chineze au anunţat miercuri că nouă persoane au decedat până acum din cauza noului tip de coronavirus, iar 440 de persoane au fost infectate.

Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Simptomele sunt şi ele diverse, de la febră la insuficienţă renală, iar, în unele cazuri, la deces. Unele se transmit uşor de la o persoană la alta, altele, nu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici