Nicolăescu: Am decis crearea la Târgu Mureş a unui centru-pilot de chirurgie cardiacă la copii

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, vineri, că a decis înfiinţarea la Târgu Mureş a unui centru-pilot de pregătire în chirurgia cardiacă la copii, pe care ministerul îl va sprijini logistic şi "poate, la început, şi puţin financiar", proiectul urmând să devină funcţional într-un an.

95 afișări
Imaginea articolului Nicolăescu: Am decis crearea la Târgu Mureş a unui centru-pilot de chirurgie cardiacă la copii

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat,vineri, într-o conferinţă de presă, că doreşte să folosească experienţa şi cadrele medicale de excepţie de la Târgu Mureş şi pentru restul ţării, astfel că a decis înfiinţarea în oraşul ardelean a unui centru-pilot de pregătire în domeniul chirurgiei cardiace la copii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Am decis un lucru important astăzi - şi anume să declanşăm procedura de realizare a unui centru pilot de pregătire în domeniul chirurgiei cardiace la copii, în special la nou-născuţi şi sugari, aici, la Târgu Mureş. Experienţa de la Târgu Mureş, cadrele medicale de excepţie pe care le avem, trebuie să le utilizăm în pregătirea şi altor specialişti din România şi acest lucru se poate realiza corect, se poate în cele mai bune condiţii aici, la Târgu Mureş. Noi va trebui să ajutăm din punct de vedere logistic şi, poate, la început, şi puţin financiar, ca să putem să realizăm acest centru şi care, în circa un an să poată să devină funcţional", a declarat Nicolăescu.

Acesta a precizat că, inclusiv o parte din personalul medical de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie" din Capitală, unde există "o investiţie nepusă în funcţiune", din cauza unui "eşec de management din 2010 încoace", va putea fi pregătit la Târgu Mureş, iar medici mureşeni coordonaţi de Horaţiu Suciu vor putea merge să opereze acolo.

Potrivit ministrului, noul manager de la "Marie Curie" l-a asigurat că o mare parte a asistenţilor medicali şi chiar viitori medici vor intra într-un program de pregătire cu clinica San Donato din Italia, în baza unui parteneriat, "astfel încât în următorii doi ani să avem acei specialişti la nivelul de competenţă cerut de normele medicale".

"Până atunci, în cadrul parteneriatului pe care l-am făcut cu clinica din Italia, o dată la şase luni, o echipă din Italia, împreună cu cei pe care noi îi pregătim la ei, va veni şi va face câteva operaţii la «Marie Curie». În felul acesta vom începe să utilizăm infrastructura pe care o avem acolo. Tot azi am vorbit cu medicul Horaţiu Suciu, vom aduce nişte asistente medicale de la «Marie Curie» la Târgu Mureş, la Institutul de Boli Cardiovasculare, şi vor fi pregătite să urmărească actul medical în blocul operator şi actul medical în terapie intensivă. Pe măsură ce vom realiza aceste pregătiri, Suciu cu echipa lui va merge şi va face şi el operaţii la «Marie Curie». Cu alte cuvinte, la «Marie Curie» vom avea alternativ utilizarea acelei infrastructuri de către echipa din Italia şi din Târgu Mureş. Timp de doi ani, până când vom avea echipele noastre gata pregătite şi vor începe el singure după aceea să opereze", a precizat ministrul.

Nicolăescu a subliniat că, în acelaşi timp, vrea să crească "nivelul de excelenţă" de la Târgu Mureş, întrucât centrul care se intenţionează a fi înfiinţat va pregăti medici specialişti în domeniu şi pentru celelalte centre din ţară pe care le vrea să le dezvolte în următorii ani, la Iaşi şi la Timişoara.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici