Nicolăescu: Sunt nedumerit că după 4 ani de mandat preşedintele nu ştie încă ce se întâmplă în ţară

Ministrul Sănătăţii Publice regretă faptul că şeful statului foloseşte suferinţa oamenilor în scop electoral şi îşi exprimă nedumerirea că, după patru ani de mandat, Traian Băsescu nu ştie încă ce se întâmplă în ţară, potrivit unui comunicat de presă al MSP.

18 afișări
Imaginea articolului Nicolăescu: Sunt nedumerit că după 4 ani de mandat preşedintele nu ştie încă ce se întâmplă în ţară

Nicolăescu: Sunt nedumerit că după 4 ani de mandat preşedintele nu ştie încă ce se întâmplă în ţară (Imagine: Mediafax Foto)

Declaraţia ministrului Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, vine ca reacţie la comentariile privind sistemul sanitar făcute la Covasna de preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului a declarat că situaţia în sănătate, în mod special cea din spitale, este proastă, în ultima perioadă, şi din punctul de vedere al dotării şi din cel al personalului, precum şi din punctul de vedere al condiţiilor de cazare a bolnavilor. În opinia lui Băsescu, acest lucru este destul de greu de explicat, având în vedere că, faţă de 2004, fondurile alocate sănătăţii sunt duble.

"S-a preferat să ieşim, să batem chipurile pe medicamente, dar uitând că partea grea a sistemului de sănătate, spitalele sunt într-o stare proastă", spus Traian Băsescu. În opinia sa, în mod cert, nu este doar o chestiune de resurse, ci şi de management al acestora, la nivelul ministerului.

În replică, ministrul Sănătăţii a spus că preşedintele este în campanie electorală.

"Preşedintele Traian Băsescu este în campanie electorală şi regret faptul că se foloseşte de suferinţa oamenilor în acest scop. Sunt bani mai mulţi în sistem datorită eforturilor Guvernului României, care a găsit sursele necesare suplimentării fondurilor din Sănătate. Dar să nu uităm că necesităţile actuale sunt mari şi, mai mult, avem nevoie de ani buni pentru a remedia deficienţele create în timp. Sunt nedumerit că, după patru ani de mandat, preşedintele nu ştie încă ce se întâmplă în ţară'', a adăugat ministrul Sănătăţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici