Noi spitale COVID-19 în România, pentru a face faţă numărului de infectări cu SARS-CoV-2

  • Spitalele Cantacuzino şi Sf Ştefan din Capitală devin unităţi suport Covid-19
  • Decizia a fost luată pe fondul creşterii numărului de infectări cu SARS-CoV-2
  • În Bucureşti şi la nivel naţional spitalele sunt suprasolicitate
583 afișări
Imaginea articolului Noi spitale COVID-19 în România, pentru a face faţă numărului de infectări cu SARS-CoV-2

Numărul de infectări creşte de la o zi la alta, iar spitalele din România nu mai fac faţă fluxului de internări. Ministrul Sănătăţii vine cu o soluţie. Alte două spitale din Bucureşti devin unităţi suport Covid-19. Este vorba despre spitalele Cantacuzino şi Sf Ştefan.

„În acest moment suntem în jur de 1300 de paturi de terapie intensivă, 1350 în spitalele de suport Covid, cu suplimentarea pe care o facem în această săptămână de 200 la nivel naţional”, spune Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.

Spitalul Sfântul Ştefan a primit avizarea de la DSP şi toate cele necesare pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2.

„Avem 50 de paturi pentru pacienţii Covid. Câţi pacienţi putem trata ţine de durata pandemiei. Pacienţii ceilalţi sunt adresaţi către dispensarele teritoriale”, explică Radu Chiţoran, directorul Spitalului Sfântul Ştefan.

În Dolj,şapte spitale au fost transformate în spitale suport COVID-19. Peste 300 de persoane confirmate cu infecţie cu SARS-COV2 sunt internate acum. Ultimul spital care a fost închis pentru ceilalţi pacienţi şi dedicat tratării doar bolnavilor de COVID-19 este Spitalul CFR Craiova. Aici, într-o săptămână, toate cele 10 locuri de la ATI au fost ocupate. Chiar dacă spitalul nu este pregătit pe deplin pentru tratarea acestor bolnavi.

Medicul Gabriel Mogoş, purtător de cuvânt al Spitalului Căi Ferate Craiova, spune că personalul este insuficient, iar la ATI, doi din cei trei medici sunt şi ei bolnavi de COVID-19.

„În mai puţin de o săptămână, spitalul s-a umplut, pentru că au fost primiţi atât din judeţ, cât şi din ţară.(…) Norocul este că nu toţi cei din Terapie Intensivă care sunt internaţi în prezent au nevoie şi de ventilaţie mecanică.(…) Deşi avem 10 ventilatoare, la ora actuală sunt doar 5 funcţionale, urmând să ne vină un compresor ca să le putem pune în funcţiune pe toate 10.”
 
  • În Dolj, 41 de pacienţi cu COVID-19 sunt internaţi la ATI
  • Spitalul CFR Craiova poate primi 52 de pacienţi COVID-19
  • La Spitalul CFR Craiova, din 180 de angajaţi, 155 tratează pacienţi COVID-19
  • În Dolj, rata de infectare este de 3,84 cazuri la mia de locuitori

 

 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici