Numărul şomerilor a crescut. Care a fost rata şomajului în aprilie, faţă de anul trecut

Numărul estimat al şomerilor în vârstă de 15-74 de ani a fost de 720.000 în aprilie, cu 4.000 mai mare decât cel din martie şi în scădere faţă de aprilie 2011, când a fost de 750.000, potrivit datelor făcute publice, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

291 afișări
Imaginea articolului Numărul şomerilor a crescut. Care a fost rata şomajului în aprilie, faţă de anul trecut

Numărul şomerilor a crescut. Care a fost rata şomajului în aprilie, faţă de anul trecut (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

În aprilie 2012, rata şomajului a fost estimată la 7,4%, în creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în aprilie 2011, mai precizează INS.

Rata şomajului în rândul bărbaţilor, 8,0%, este cu 1,4 puncte procentuale mai mare decât cea în rândul femeilor.

Tot la nivelul lunii aprilie 2012, pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,9% (6,5% în cazul bărbaţilor şi 5,1% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 72,7% din numărul total al şomerilor estimat pentru aprilie 2012, potrivit INS.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici