O femeie de 51 de ani a născut la o clinică privată din Timişoara, în urma unui tratament

O femeie în vârstă de 51 de ani a născut prin cezariană, la o clinică privată din Timişoara, o fetiţă de trei kilograme care a primit nota zece la naştere, femeia urmând un tratament pentru menţinerea sarcinii.

766 afișări

Prof. dr. Ioan Muntean, care a monitorizat sarcina femeii de 51 de ani, din Deva, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că femeia a născut, marţi, prin cezariană, o fetiţă de trei kilograme, care a primit nota zece la naştere.

El a afirmat că femeia de 51 de ani a urmat un tratament de menţinere a sarcinii, care a fost "dificil din cauza vârstei" acesteia, şansele ca o femeie să rămână însărcinată peste vârsta de 40 de ani fiind de 15-20 la sută, iar sarcina trebuie supravegheată atent.

"A fost mai dificil, în primul rând din cauza vârstei la care s-a produs sarcina. Mama a trebuit să fie urmărită extraordinar de atent. Pacienta a venit la mine tot la trei săptămâni. Cu câteva zile înainte de naştere a avut o hemoragie care putea să coste viaţa copilului. Şansele de reuşită, după 40 de ani, sunt de 15-20 la sută, în lume, în funcţie de centru, de dotare, de pregătirea medicilor. Sarcinile la peste 35 de ani sunt monitorizate permanent, pentru a observa dacă un copil este malformat sau are alte probleme. De la acea vârstă nu se mai merge la întâmplare", a afirmat dr. Munteanu.

Pe de altă parte, el a explicat că pentru fertilizarea in vitro vitorii părinţi trebuie să scoată din buzunar mii de euro.

Astfel, în Timişoara, pentru o fertilizare in vitro se plăteşte în jur de 2.400 de euro, iar apoi naşterea mai costă încă 1.500 de euro. La această sumă se mai adaugă şi alte cheltuieli.

În România, potrivit profesorului Ioan Munteanu, circa 16 la suă din cupluri sunt sterile. El a afirmat că unele cazuri îi uimesc chiar şi pe medicii specialişti, deoarece ambii parteneri sunt sănătoşi, însă nu reuşesc să aibă copii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici