O fetiţă de 11 luni a murit la o zi după ce a fost externată din Spitalul Judeţean Buzău

O fetiţă de 11 luni, din localitatea buzoiană Lopătari, a murit, sâmbătă, la o zi după ce a fost externată din Spitalul Judeţean Buzău, unde fusese adusă, în 20 ianuarie, cu stare febrilă şi simptome specifice unei afecţiunii respiratorii.

209 afișări
Imaginea articolului O fetiţă de 11 luni a murit la o zi după ce a fost externată din Spitalul Judeţean Buzău

O fetiţă de 11 luni a murit la o zi după ce a fost externată din Spitalul Judeţean Buzău (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Potrivit directorului medical al Spitalului Judeţean Buzău, dr.Victor Ioniţă, fetiţa de 11 luni a fost adusă cu salvarea în data de 20 ianuarie, cu stare febrilă şi simptome specifice unei afecţiunii respiratorii, copilul fiind spitalizat şi primind, pe durata internării, timp de cinci zile, tratament cu antibiotice.

După cinci zile, pediatrii au decis externarea fetiţei cu indicaţia ca tratamentul să fie continuat la domiciliu. La o zi de la externare, copila a început să se simtă din nou rău şi a murit în braţele părinţilor care încercau să o transporte cu o maşină particulară în întâmpinarea ambulanţei.

"Este vorba despre un copil de 11 luni, internat în 20 ianuarie cu afecţiuni respiratorii şi o stare febrilă, care data de două - trei zile la domiciliu. Este vorba de un copil cu distrofie, cu o greutate mult sub greutatea normală pentru vârsta lui, care a fost internat împreună cu mama sa. Evoluţia în spital a fost normală pe toată durata tratamentului, după cinci zile de tratament copilul a devenit afebril, se alimenta, devenise asimptomatic", a declarat, luni, medicul Victor Ioniţă, directorul medical al Spitalului Judeţean Buzău.

Sursa citată a precizat că externarea copilului din spital a avut loc vineri, 25 ianuarie, de comun acord cu părinţii, deşi aceştia neagă vehement această variantă.

"Tatăl a venit vineri, pe 25 ianuarie, şi de comun acord au luat copilul acasă. Se pare că nu au ajuns în aceeaşi zi acasă, ci s-au oprit iniţial la o rudă ajungând acasă abia a doua zi. Sâmbătă, copilul s-a simţit rău, a fost chemată ambulanţa, iar fetiţa a decedat în ambulanţă. Pe baza datelor care vor veni după necropsie vom face o anchetă ca să aflăm cauza exactă a decesului", a adăugat medicul Victor Ioniţă.

Părinţii fetiţei au declarat, luni, că externarea a fost făcută la sugestia medicului care a îngrijit-o pe copilă în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Buzău, şi nu de comun acord. Aceştia povestesc că sâmbătă, la o zi de la externare, copilei i s-a făcut rău, au sunat la Salvare, însă pentru că ambulanţa de la Vintilă Vodă din apropierea comunei în care ei domiciliază era într-o altă solicitare a fost nevoie să aştepte o ambulanţă trimisă de la Buzău.

Pentru a veni în întâmpinarea ambulanţei, oamenii şi-au luat copilul în braţe şi au plecat spre ambulanţă, pe care au întâlnit-o în localitatea Cernăteşti. Când copilul a fost preluat de către medicii de la Ambulanţă nu mai avea puls, astfel că s-a constatat decesul.

"A fost internată şi au externat-o după cinci zile. Nu cred că era vindecată, pentru că tuşea şi respira greu. La nici 24 de ore i s-a făcut rău şi a murit”, a declarat, luni, tatăl copilului decedat, care a precizat, totodată, că medicii din Spitalul Judeţean Buzău i-au spus să plece pentru că bebeluşul de 11 luni s-a însănătoşit.

Trupul bebeluşului a fost depus la SML Buzău, unde medicii vor încerca să afle cauzele decesului în funcţie de care vor fi declanşate anchete de către Poliţie şi conducerea spitalului buzoian.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici