O fetiţă de şapte ani a ajuns la spital plină de vânătăi pe tot corpul. Poliţia şi Protecţia Copilului au deschis o anchetă

O fetiţă de şapte ani din comuna argeşeană Bogaţi a ajuns, miercuri, la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, având multiple leziuni şi urme de violenţă, iar medicii au sesizat Poliţia şi Direcţia pentru Protecţia Copilului după ce bunica copilei a avut declaraţii contradictorii.

145 afișări

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Argeş, iniţial bunica fetiţei le-a spus medicilor că aceasta a căzut din pod, iar ulterior a revenit asupra declaraţiilor, spunând că a căzut dintr-un copac.

În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă sub acuzaţia de rele tratamente aplicate minorului.

"Copilul are vânătăi multiple pe tot corpul şi urme evidente de violenţă, iar bunica, cea care a adus-o la spital pe fetiţă, a avut declaraţii care i-au făcut pe medici să se autosesizeze şi să reclame cazul la Poliţie. Fetiţa în vârstă de şapte ani este din comuna Bogaţi, se numeşte Adreea, iar în acest moment urmează să stabilim împrejurările în care copilul a suferit acele leziuni. S-a deschis un dosar sub acuzaţia de rele tratamente aplicate minorului, iar tatăl, mama şi bunica acestui copil vor fi audiaţi", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, comisar-şef Dănuţ Dinu.

Poliţiştii au anunţat Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, care a început o anchetă la familia fetiţei din localitatea Bogaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici