„O slujbă cu adevărat neobişnuită”. Papa Francis a deschis Săptămâna Mare într-o catedrală goală

  • Papa Francisc a început duminica slujba din prima zi a Săptămânii Sfinte de Paşte în Bazilica Sf. Petru în circumstanţe extraordinare
  • Slujba a fost organizată fără credincioşi şi fără o mare parte dintre clerici, pentru a respecta distanţarea socială impusă de pandemie
  • Francisc a condus Liturghia duminică însoţit doar de câţiva preoţi.
1822 afișări
Imaginea articolului „O slujbă cu adevărat neobişnuită”. Papa Francis a deschis Săptămâna Mare într-o catedrală goală

Papa Francis a deschis Săptămâna Mare într-o catedrală goală

Papa Francisc a început duminică slujba din prima zi a Săptămânii Sfinte de Paşte în Bazilica Sf. Petru în circumstanţe extraordinare, fără credincioşi şi fără o mare parte dintre clerici, pentru a respecta distanţarea socială impusă de pandemie. Francisc a condus Liturghia duminică însoţit doar de câţiva preoţi. A fost prezent şi un cor, precum şi câteva maici.
 
„Astăzi, în mijlocul acestei tragedii provocate de pandemie, în faţa atâtor speranţe trădate, ne simţim abandonaţi şi putem vedea cât ne cântăreşte inima. Dar, Iisus ne-a spus <<Curaj, deschide-ţi inima către iubirea mea şi vei simţi mângâierea lui Dumnezeu care te susţine>>”. Papa a îndemnat, de asemenea, oamenii să „ajungă la cei care suferă şi la cei mai nevoiaşi. Să nu ne gândim la ceea ce ne lipseşte nouă, ci la ce putem face pentru ceilalţi".
 
Pentru slujbă, Papa a folosit crucea despre care se crede că a ajutat Roma să treacă peste epidemia de ciumă din secolul al XVI-lea şi o icoană a Fecioarei Maria care îi oferea protecţie poporului roman. Crucifixul Sf. Marcellus şi icoana Salus Populi Romani au fost folosite şi în ceremonie din 27 martie, când Papa a făcut rugăciuni speciale pentru încheierea pandemiei în piaţa Sf. Petru, goală în acea zi.
 
Anul trecut, Liturghia a fost sărbătorită în Piaţa Sf. Petru şi au participat la slujbă între 40.000 şi 50.000 de persoane, potrivit Vaticanului. Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină, care celebrează învierea lui Isus Hristos. Zilele dinaintea ei poartă numele de Săptămâna Sfântă (la creştinii catolici) sau Săptămâna Mare (la creştinii ortodocşi)
 
Din cauza pandemiei, sărbătorile de Paşte de la Vatican au fost închise publicului. Evenimentele tradiţionale precum procesiunea din Vinerea Mare de la Colosseumul Romei au fost anulate. "Vom sărbători Săptămâna Sfântă într-un mod cu adevărat neobişnuit", a spus Francisc vineri.
 
Au existat îngrijorări cu privire la sănătatea Papei, întrucât este în vârstă de 83 de ani, iar o parte a unui plămân i-a fost înlăturată, fapt care îl face şi mai  vulnerabil la Covid-19.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici