O turistă din America a rămas blocată zeci de minute în toaleta unui centru comercial din Ploieşti. Angajaţii, deranjaţi de incident

O turistă din America a rămas blocată, marţi, zeci de minute în toaleta unui centru comercial din Ploieşti. Ghidul grupului din care face parte femeia declară că angajaţii centrului comercial nu au ştiut să deblocheze uşa, ba chiar erau deranjaţi de faptul că femeia a rămas blocată.

1909 afișări
Imaginea articolului O turistă din America a rămas blocată zeci de minute în toaleta unui centru comercial din Ploieşti. Angajaţii, deranjaţi de incident

Foto: Morguefile

Femeia, cetăţean american, face parte dintr-un grup de turişti care mergeau spre munte şi au oprit la un centru comercial aflat la ieşirea din Ploieşti spre Braşov.

Turista a mers la toaletă, intrând în cea destinată persoanelor cu dizabilităţi, şi nu a mai putut ieşi. Grupul de turişlti a anunţat angajaţii centrului comercial, iar femeia a sunat la şi la 112.

”A rămas blocată acolo şi i-a scris unei prietene că vină să o ajute. A zis că a intrat în acea toaletă pentru că era un mop la intarea în toaletele pentru femei. Era o situaţie destul de simplă. Am anunţat şi personalul mall-ului. Se făcuseră deja 30 de minte şi nimeni nu făcea nimic. Nu făcea nimeni nimic, stăteam pur şi simplu. Un angajat a venit, foarte deranjat că de ce a rămas doamna blocată. A venit şi un tehnician cu o cheiţă, nu au făcut nimic”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, ghidul grupului, Raluca Mureşan.

Turiştii au filmat incidentul, iar pe filmare se văd angajaţii centrului comercial care încearcă să vadă ce problemă este la uşa toaletei.

Raluca Mureşan a spus că femeia, în vârstă de 75 de ani, a fost scoasă de şoferul autocarului cu care veniseră: ”Şoferul autocarului a luat o şurubelniţă din trusă şi a scos balamalele uşii şi doamna a ieşit”.

La rândul lor, reprezentanţii centrului comercial au declarat că de când au fost anunţaţi şi până a fost scoasă femeia au trecut aproximativ 30 de minute.

”Am fost anunţat că o persoană a rămas blocată în toaleta destinată persoanelor cu dizabilităţi. Echipele mall-ului au încercat deblocarea uşii prin diferite metode. În 30 de minute femeia a fost scoasă, până la sosirea Poliţiei, pompierilor, pentru că doamna a sunat şi la 112. Nu înţeleg de ce a folosit acea toaletă. S-a făcut şi o constatare la uşa respectivă, nu prezenta nicio defecţiune. Probabil pe fondul panicii nu a ştiut să o deschidă. Regretăm situaţia”, a declarat reprezentatul mall-ului, Irina Roşioru.

La faţa locului a sosit şi o ambulanţă care a verificat starea de sănătate a turistei şi nu a fost constatată nicio problemă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici