Oprescu a discutat cu primarul din Geneva despre înfiinţarea la Bucureşti a unei Bănci Municipale

Primarul general Sorin Oprescu a discutat, marţi, cu edilul din Geneva despre posibilitatea înfiinţării la Bucureşti a unei Bănci Municipale pentru a atrage capital privat, care ar putea susţine investiţiile pentru dezvoltarea oraşului.

277 afișări
Imaginea articolului Oprescu a discutat cu primarul din Geneva despre înfiinţarea la Bucureşti a unei Bănci Municipale

Sorin Oprescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Sorin Oprescu s-a întâlnit cu Pierre Maudet, primarul oraşului Geneva, în cea de-a doua zi a vizitei sale oficiale în Confederaţia Elveţiană, discuţiile vizând creşterea calităţii vieţii cetăţenilor, dezvoltarea schimburilor culturale şi educaţionale, în contextul instituirii unei relaţii de parteneriat între cele două municipalităţi, se arată într-un comunicat de marţi al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).

În prezenţa unor bancheri elveţieni care au participat la întâlnire, cei doi primari au discutat şi despre oportunitatea înfiinţării la Bucureşti a unei Bănci Municipale pentru a atrage capital privat care ar putea susţine investiţiile pentru dezvoltarea oraşului.

Pierre Maudet i-a propus primarului general al Bucureştiului constituirea unui parteneriat între cele două administraţii, pe modelul relaţiei instituite de Geneva cu alte capitale din zona Europei Centrale şi de Sud-Est.

Sorin Oprescu i-a mulţumit omologului său pentru deschiderea arătată, mai ales în contextul prezent, când autorităţile din Geneva fac eforturi pentru eradicarea cerşetoriei, practicată şi de o parte a minorităţii de etnie romă, a precizat municipalitatea.

"Vă propun în acest sens să analizaţi şi oportunitatea deschiderii unui birou al Bucureştiului, pe modelul celui deschis în urmă cu aproape un an la Roma, care să se adreseze rezolvării problemelor cetăţenilor de origine română care trăiesc şi muncesc în Elvetia", a sugerat primarul Sorin Oprescu, citat în comunicat.

Primarul Sorin Oprescu i-a oferit lui Pierre Maudet o ediţie de colecţie a volumului "Istoria Bucureştiului în date şi imagini", cadoul fiind oferit cu ocazia zilei de naştere a acestuia, şi l-a invitat într-o vizită oficiala la Bucureşti, cu prilejul finalei UEFA Europa League, găzduită de Bucureşti, în 9 mai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici