Oprescu: Monumentul din Piaţa Revoluţiei nu a fost dărâmat, dar l-am reparat

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost întrebat duminică despre faptul că monumentul din Piaţa Revoluţiei nu a fost dărâmat, aşa cum promisese, el răspunzând că a fost refuzat de o comisie din Ministerul Culturii, iar un ministru i-a spus "mi-e frică".

604 afișări
Imaginea articolului Oprescu: Monumentul din Piaţa Revoluţiei nu a fost dărâmat, dar l-am reparat

Sorin Oprescu (Imagine: Razvan Chirita/ Mediafax Foto)

Claudiu Pândaru, unul dintre realizatorii emisiunii "După 20 de ani", la Pro TV, i-a amintit edilului că a promis, într-o emisiune Gândul Live, când a câştigat al doilea mandat de primar general, că va dărâma monumentul din Piaţa Revoluţiei.

"Înalta Comisie de Cultură a spus «Fiule, fii binecuvântat, lasă-ne în pace!»", a răspuns Oprescu.

Primarul general a adăugat că un ministru i-a spus că îi este frică în privinţa dărâmării monumentului. "Şi un ministru, nu spun care, din cei care s-au perindat, mi-a spus: «Domn'le, mi-e frică!»", a relatat Oprescu.

El a mai spus referitor la monument că dacă nu a putut să îl dărâme, a preferat să îl repare. "Dar am reparat-o, că mulţi nesimţiţi au stricat-o. Am văzut că a venit preşedintele Estoniei şi a depus flori acolo şi era reparată", a răspuns edilul.

Monumentul din Piaţa Revoluţiei, intitulat Monumentul Renaşterii Naţionale, a fost construit de artistul plastic Alexandru Ghilduş şi inaugurat în 2005.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici