Opt BOMBE de aviaţie, găsite pe şantierul Aeroportului Iaşi

Opt bombe de aviaţie din cel de-al doilea război mondial au fost găsite pe şantierul unde au loc săpături pentru noua pistă a Aeroportului Iaşi, ultimele şase proiectile fiind descoperite miercuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

179 afișări
Imaginea articolului Opt BOMBE de aviaţie, găsite pe şantierul Aeroportului Iaşi

Opt BOMBE de aviaţie, găsite pe şantierul Aeroportului Iaşi (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, Silvia Bolohan, două bombe de aviaţie de calibrul 35, respectiv 70 milimetri, provenind din cel de-al doilea război mondial, au fost descoperite, marţi, de către muncitorii care lucrează pe şantierul Aeroportului Iaşi, aflat la marginea oraşului.

Muncitorii au sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns echipe de pirotehnişti care au ridicat bombele pentru a le duce într-un poligon unde urmează să fie detonate.

Miercuri, echipele de pirotehnişti ale ISU au mers din nou pe şantierul aeroportului pentru a face verificări în zona în care fusese găsită muniţia şi au descoperit alte şase bombe de aviaţie, la o adâncime de un metru.

La ora transmiterii acestei ştiri, zona este izolată, iar la faţa locului au fost mobilizaţi poliţişti, jandarmi şi pompieri ISU, bombele urmând să fie ridicate de pirotehnişti.

Lucrările la pista Aeroportului Iaşi au fost sistate, urmând să fie făcute în continuare verificări.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici