Opt copii şi un adult au murit în Zanzibar după ce au mâncat carne de ţestoasă

  • Opt copii şi un adult au murit în Zanzibar după ce au mâncat carne de broască ţestoasă.
  • De asemenea, aproape 80 de persoane au ajuns la spital.
  • Carnea de ţestoasă este considerată o delicatesă în Zanzibar, deşi poate produce toxiinfecţii alimentare.
3020 afișări
Imaginea articolului Opt copii şi un adult au murit în Zanzibar după ce au mâncat carne de ţestoasă

Opt copii şi un adult au murit în Zanzibar după ce au mâncat carne de ţestoasă

Opt copii şi un adult au murit după ce au mâncat carne de ţestoasă de mare pe insula Pemba din arhipelagul Zanzibar, potrivit The Guardian. Alte 78 de persoane au fost transportate la spital, au declarat sâmbătă autorităţile locale.

Carnea a fost consumată marţi, iar testele de laborator au arătat că toate victimele au consumat-o. Ulterior, persoanele au avut probleme medicale. Ultima persoană a murit vineri, au precizat autorităţile.

Carnea de broască ţestoasă este considerată o delicatesă în Zanzibar, deşi poate produce o toxiintoxicatie alimentară letală.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici