Parcul Reconcilierii din Arad, degradat: Cum arată acum parcul inaugurat în 2005 - GALERIE FOTO

Parcul Reconcilierii Româno-Ungare, inaugurat la Arad în 2005, s-a degradat deja, după ce bucăţi de marmură au căzut de pe monumentul Arcul de Triumf, o parte din pavaje şi bucăţi de gresie s-au desprins de pe bazin şi portdrapel, în timp ce numeroase grilaje de pe rigole au fost furate.

709 afișări
Imaginea articolului Parcul Reconcilierii din Arad, degradat: Cum arată acum parcul inaugurat în 2005 - GALERIE FOTO

Parcul Reconcilierii din Arad, degradat: Cum arată acum parcul inaugurat în 2005 (Imagine: Marian Buga/Mediafax Foto)

Parcul Reconcilierii Româno-Ungare din Arad este locul în care opresc în fiecare zi autocare cu zeci de turişti veniţi din Ungaria, care vor să vadă Statuia Libertăţii, monument istoric maghiar ridicat în memoria a 13 generali revoluţionari ucişi la Arad în urma revoluţiei de la 1848-1849.

Cu excepţia acestui monument, parcul s-a degradat, însă, la numai opt ani de la inaugurare, inclusiv monumentul românesc Arcul de Triumf fiind afectat de căderea unor plăci din marmură.

Din zona pietonală lipsesc pavaje, iar de pe bazinul în care se oglindesc simbolic Arcul de Triumf şi Statuia Libertăţii, simbolizând reconcilierea şi apropierea dintre cele două ţări, au căzut numeroase plăci de gresie.

Portdrapelul pe care sunt amplasate steagurile Uniunii Europene, României şi Ungariei are un postament îmbrăcat în gresie şi granit, numeroase plăci lipsind însă. De la baza fiecărui steag ţâşnesc trei jeturi de apă, care se scurg într-o rigolă specială acoperită cu piatră ornamentală, dar multe pietre lipsesc sau sunt dislocate.

Totodată, în parc există coşuri de gunoi rupte, lămpi de iluminat nefuncţionale, iar numeroase grilaje care acopereau rigolele pentru apa pluvială au fost furate, fără a mai fi înlocuite.

Referitor la această situaţie, reprezentanţii Primăriei Arad spun că au în vedere reparaţii, în cadrul un proiect care prevede extinderea parcului spre Turnul de Apă, un monument istoric datând din 1890, înalt de 35 de metri.

"Urmează ca până în toamnă să fie organizată licitaţia pentru desemnarea firmei care va executa lucrările de reamenajare a parcului, fiind alocată din buget suma de 3,2 milioane de lei cu acest scop. În cadrul acestui proiect se au în vedere şi reparaţii în perimetrul actual al parcului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici.

Proiectul prevede crearea unei alei pietonale care să lege Parcul Reconcilierii de Turnul de Apă, la capătul căreia va fi amenajată şi o fântână arteziană cu jeturi care ies din pavaj.

Parcul Reconcilierii Româno-Ungare a fost inaugurat în 2005, în urma unei investiţii de aproximativ 13 milioane de lei, cea mai mare parte a sumei, respectiv 10 milioane de lei, provenind de la Guvernul României şi fiind alocată pentru construirea Arcului de Triumf, care simbolizează revoluţia transilvănenilor de la 1848-1849.

În parc a fost reinstalată, în 2004, cu un an înainte de inaugurare, Statuia Libertăţii, monument maghiar care a fost ridicat în anul 1880, la comemorarea execuţiei a 13 generali revoluţionari ucişi la Arad în urma revoluţiei de la 1848-1849.

Monumentul, înalt de 12 metri, a fost demontat în 1924, la ordinul guvernului Ionel I.C. Brătianu şi păstrat în Cetatea Aradului până la reinstalare.

Începând cu 2005, când a fost finalizat, Parcului Reconcilierii Româno-Ungare a devenit locul în care comunitatea maghiară din judeţ îşi organizează sărbătorile sau îşi comemorează eroii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici