„Am aflat cu tristeţe despre trecerea din această viaţă a Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, veste care a îndoliat şi îndurerat pe toţi românii din ţară şi străinătate. Personalitate remarcabilă în plan naţional şi internaţional, Regele Mihai I al României rămâne în istorie ca simbol al unităţii şi demnităţii poporului român de pretutindeni şi ca exemplu de curaj, înţelepciune şi devotament în slujirea patriei şi a neamului românesc în vremurile dificile din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi în perioada de început a regimului comunist din România. De-a lungul întregii sale vieţi, în care a reprezentat cu demnitate poporul român, Majestatea Sa a fost un susţinător permanent al Bisericii Ortodoxe Române, participând adesea la slujbele din Catedrala Patriarhală, precum şi la sfinţirea Catedralei mitropolitane din Timişoara, în anul 1946, împreună cu Patriarhul Nicodim, transmite Patriarhia Română”, transmite Patriarhia Română într-un comunicat de presă.
„În aceste momente de întristare, în numele Sfântului Sinod, al clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, adresăm sincere condoleanţe Casei Regale a României şi ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos să aşeze sufletul Majestăţii Sale Regele Mihai I al României în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi şi să dăruiască alinare sufletească tuturor celor îndureraţi de trecerea sa din această viaţă. În toate bisericile din Patriarhia Română se vor înălţa rugăciuni pentru odihna sufletului Regelui Mihai. Veşnica lui pomenire din neam în neam! Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântare pentru membrii Casei Regale şi pentru toţi cei îndoliaţi”, mai spune sursa citată.
Regele Mihai a încetat din viaţa, marţi, la ora 13.00, la reşedinţa sa din Elveţia, a anunţat Casa Regală a României.
Marţi seara, la ora 19, Custodele Coroanei va face o declaraţie de presă.
Trupul Regelui va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş iar slujba de înmormântare va avea loc la Curtea de Argeş, în noua Catedrală, se spune într-un comunicat al Casei Regale.
Citeşte şi: Mihai I, ultimul rege al României. Monarhul care a luptat cu nazismul şi apoi cu comunismul – VIDEO REMEMBER
Citeşte şi: Klaus Iohannis a ţinut un moment de reculegere la aflarea veştii morţii Regelui Mihai – FOTI/ Tudose: Poporul român se desparte îndurerat de Regele Mihai, un model de moralitate şi demnitate
Citeşte şi: Programul oficial al funeraliilor Regelui Mihai I. Unde se pot transmite condoleanţe/ UPDATE: Trupul neînsufleţit al fostului monarh, adus în ţară cu un avion militar