- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Pensionarii pichetează miercuri Palatul Cotroceni şi sediile prefecturilor
Membrii Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România pichetează, miercuri, Palatul Cotroceni şi sediile prefecturilor din toată ţara, nemulţumiţi de decizia privind scăderea pensiilor cu 15 la sută, a declarat, vineri, preşedintele organizaţiei, Preda Nedelcu.
Pensionarii pichetează miercuri Palatul Cotroceni şi sediile prefecturilor (Imagine: Nicu Mircea/Mediafax Foto)
Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Pensionarilor a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că decât să le scadă pensiile, preşedintele Traian Băsescu mai bine ar da tuturor pensionarilor cianură, pentru a scăpa de ei, să nu mai fie "o povară pentru întreaga ţară".
"Am fost şocat de declaraţiile preşedintele Traian Băsescu cu privire la scăderea pensiilor. Sunt cu adevărat revoltat, nu mă aşteptam la aşa ceva", a spus Nedelcu.
Liderul pensionarilor a precizat că reducerea va fi mai mare de 15 procente în realitate, odată cu introducerea coplăţii şi a creşterii preţurilor în perioada următoare, toate acestea ducând la o scădere drastică a puterii de cumpărare a pensionarilor.
"Răspunsul nostru este unul singur: nu putem accepta această diminuare a pensiilor, noi nu ne putem compara cu Grecia unde pensia minimă este de 500 de euro, la noi fiind doar 85 de euro. Ei au de unde scădea, noi nu", a subliniat Nedelcu.
Liderul pensionarilor a susţinut că, spre deosebire de salariaţi, cărora li se pregăteşte, de asemenea, o diminuare a veniturilor, pensionarii nu pot decât să iasă în stradă şi să protesteze, ei nu pot bloca sisteme, nu pot opri trenurile.
"Ceea ce putem face noi este mai puţin eficient decât ce pot face salariaţii. Nouă mai bine ne-ar da preşedintele Băsescu nişte cianură, să scape de noi, ca să nu mai fim o povară pentru această ţară", a spus Nedelcu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că, după negocierile cu FMI, pensiile şi ajutoarele de şomaj vor scădea cu 15%, fondul de salarii pentru tot aparatul bugetar cu 25% şi vor fi reduse "masiv" subvenţiile, banii urmând să fie alocaţi ţintit "către cei care au nevoie de sprijin financiar".
-
Chiuariu: Macovei e un manelist al anticorupţiei, în 2005 dorea unificarea DNA cu DIICOT
Social astăzi, 19:24
Deputatul PNL Tudor Chiuariu, fost ministrul al Justiţiei, a acuzat-o, luni, pe europarlamentarul PDL Monica Macovei de faptul că ar fi propus, în 2005, ca ministru, unificarea DNA cu DIICOT, deşi, public, a criticat acest lucru, liberalul catalogând-o drept "gurist şi manelist al anticorupţiei". citeşte tot
-
Accident grav pe DN1: Doi morţi şi mai mulţi răniţi, după ce un microbuz a fost lovit de un autoturism
Social astăzi, 18:54
Două persoane şi-au pierdut viaţa şi mai multe persoane au fost rănite, luni după-amiază, după ce un microbuz în care se aflau 16 pasageri a fost lovit de un autoturism pe DN 1, în dreptul localităţii prahovene Nistoreşti, circulaţia desfăşurându-se cu dificultate, sensul de urcare către munte fiind complet blocat. citeşte tot





Recomand tuturor pensionarilor,ca Miercuri sa protesteze(inedit) tinand mana intinsa, simbolizand " CERSETORIA", asezati pe scarile Prefecturilor,ba chear intonand in cor" VA RUGAM SA NE RESTITUITI COTIZATIILE LA FONDUL DE PENSII
Am terminat o facultate cu 10. Am muncit "pe rupte", inclusiv duminicile, cand eram dusi pe camp sa recoltam porumb, cartofi sau sfecla,chiar si pe zapada si ger. Am cotizat la fondul de pensii si stiam ca voi avea o batranete nu imbelsugata,dar decenta. Noii guvernanti au furat banii din Fondul National de Pensii" si acum ne trateaza ca pe cersetori. Nu suntem! Pensionari, sa ne unim si sa-i dam in judecata la CEDO. Facem un proces comun. Sa facem un proces comun. Vrem un avocat bun.
Acesta este pretul deturnarilor de ani de zile ale acestor fonduri de pensii. Oamenii platesc ani de zile pentru pensie ca apoi statul sa le dea doar ce vrea el. Asa se intampla si cu toate taxele pe care le platim care se duc intr-o groapa comuna. In tarile civilizate deturnarile de fonduri se pedepsesc penal.