Percheziţii în Bucureşti şi două judeţe, într-un dosar de evaziune privind reabilitarea unor blocuri

Poliţiştii şi procurorii au făcut, miercuri, 40 de percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Dâmboviţa, la sediul unei instituţii şi la dezvoltatori imobiliari, într-un dosar de evaziune şi spălare de bani, surse judiciare declarând, pentru MEDIAFAX, că sunt vizaţi şi lideri ai grupării Sportivilor.

1283 afișări
Imaginea articolului Percheziţii în Bucureşti şi două judeţe, într-un dosar de evaziune privind reabilitarea unor blocuri

Percheziţii în Bucureşti şi două judeţe, într-un dosar de evaziune privind reabilitarea unor blocuri (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Percheziţiile au fost efectuate la domiciliile unor persoane fizice, la sediile sociale ale unor persoane juridice şi la sediul unei instituţii publice, în cadrul unui dosar având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală şi spălare de bani", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei şi Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că anchetatorii au descins şi la locuinţele mai multor lideri ai grupării Sportivilor, după ce unele firme controlate de aceştia ar fi construit mai multe blocuri în oraşul Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov.

Potrivit procurorilor, percheziţiile au fost făcute într-un dosar care priveşte infracţiuni de evaziune fiscală şi au urmărit, pentru moment, doar ridicarea unor documente, nefiind emise şi mandate de aducere.

Acţiunea poliţiştilor şi procurorilor a fost sprijinită de Serviciul Român de Informaţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici