PERCHEZIŢII în Capitală la reprezentanţi ai unei firme de turism suspectaţi de înşelăciune

Poliţiştii fac cinci percheziţii în Bucureşti, miercuri dimineaţă, fiind vizaţi reprezentanţii unei firme din domeniul turismului suspectaţi că au emis facturi fiscale care atestau în fals prestarea unor servicii către parteneri din Austria, la care ajungeau în cele din urmă banii.

1461 afișări
Imaginea articolului PERCHEZIŢII în Capitală la reprezentanţi ai unei firme de turism suspectaţi de înşelăciune

Percheziţii în Capitală la reprezentanţi ai unei firme de turism suspectaţi de înşelăciune (Im gine: Alexandru Solomon/ Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu poliţişti austrieci, desfăşoară cinci percheziţii în Bucureşti, fiind vizaţi reprezentanţi ai unei societăţi comerciale din domeniul turismului care sunt suspectaţi de înşelăciune.

Conform sursei citate, în perioada 2008-2010 persoanele suspectate în acest dosar ar fi emis facturi fiscale fictive care atestau în fals prestarea unor servicii sau livrarea unor produse în favoarea unor parteneri din Austria.

"Sumele de bani obţinute în urma derulării acestor tranzacţii erau returnate partenerilor austrieci", precizează Poliţia Română.

Percheziţiile de miercuri dimineaţă se desfăşoară în cooperare cu reprezentanţi ai autorităţilor judiciare austriece, sub coordonarea Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici