Video Percheziţii vizând o grupare de trafic de droguri care vindea stupefiantele în "magazine de vise"

Mai multe percheziţii au avut loc, luni dimineaţă, în Bucureşti şi Galaţi, vizând destructurarea unei grupări infracţionale formate din peste 20 de persoane care au introdus în ţără droguri de risc şi mare risc, pe care le-au vândut prin intermediul unor magazine de produse etnobotanice.

503 afișări

Acţiunea a fost coordonată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală şi a vizat destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din peste 20 de persoane şi specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri.

Potrivit DIICOT, procurorii au făcut 25 de perchezitii domiciliare în Bucureşti şi Galaţi.

Conform sursei citate, în perioada iulie 2010-martie 2011, prin intermediul unor societăţi comerciale de comercializare a produselor etnobotanice, membrii grupării infracţionale au introdus pe teritoriul Romaniei şi au comercializat droguri de risc şi de mare risc.

Deşi societăţile respective au fost în repetate rânduri sancţionate şi urmare a controalelor succesive reprezentanţilor acestor societăţi li s-a adus la cunoştinţă că produsele comercializate au conţinut psihotrop, activitatea infraţională a continuat.

Procurorii DIICOT au dispus începerea urmăririi penale faţă de 20 de persoane fizice şi 13 persoane juridice, respectiv societăţile comerciale prin intermediul cărora au fost comercializate substanţele stupefiante şi psihotrope supuse controlului naţional, pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic ilicit internaţional de droguri de risc şi trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc.

Cercetările au fost făcute împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul B.C.C.O. Bucureşti.

Potrivit Poliţiei Române, în urma percheziţiilor la domiciliile celor 20 de membri ai grupării de traficanţi şi la firmele prin care erau vândute drogurile au fost ridicate mai multe kilograme de substanţe tip "etnobotanic" ce urmează să fie analizate în laboratorul central de analiză a drogurilor din cadrul IGPR, precum şi bunuri folosite la porţionarea şi ambalarea drogurilor. De asemenea, anchetatorii au sigilat mai multe societăţi comerciale.

Majoritatea drogurilor vândute de membrii grupării prin mai multe firme de etnobotanice proveneau din China, dar şi din Spania şi Franţa, se arată într-un comunicat de luni al Poliţiei Române.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici