Peste 600 de pacienţi români s-au adresat spitalului WPK din Viena în 2017, dublu faţă de 2016

Peste 600 de pacienţi români s-au adresat spitalului Wiener Privatklinik (WPK) din Viena în 2017 pentru investigaţii şi tratamente, dublu faţă de 2016, potrivit instituţiei.

172 afișări
Imaginea articolului Peste 600 de pacienţi români s-au adresat spitalului WPK din Viena în 2017, dublu faţă de 2016

Peste 600 de pacienţi români s-au adresat spitalului WPK din Viena în 2017, dublu faţă de 2016

Aproximativ 60% dintre pacienţi s-au adresat spitalului pentru tratamentele inovatoare împotriva cancerului, respectiv imunoterapia şi terapia personalizată ţintită.

Alţi 10% dintre pacienţii români au solicitat servicii de check-up sau a două opinie medicală în timp ce restul (30%) au fost trataţi în cadrul centrelor de competenţă în ortopedie, traumatologie şi medicină sportivă şi în cel de medicină cardiovasculară.

“O contribuţie importantă la creşterea numărului de pacienţi români a avut-o deschiderea reprezentanţei WPK în Bucureşti în 2016 şi lărgirea echipei dedicate pacienţilor internaţionali, atât la Viena cât şi la Bucureşti. (...) Spitalul nostru este recomandat atât de către medicii vienezi şi internaţionali cu care colaborăm pe aspecte clinice sau ştiinţifice cât şi de foştii pacienţi de diverse naţionalităţi. În plus, Viena este o destinaţie medicală foarte căutată datorită competenţelor de elită oferite şi a tradiţiei şcolii medicale vieneze” a declarat Ema Diea Hafner, directorul Departamentului de Marketing şi Business Internaţional al spitalului Wiener Privatklinik.

Cele mai frecvente patologii oncologice în rândul pacienţilor care ajung la această unitate spitalicească sunt cancerul de sân - la femei şi cancerul pulmonar, cel din urmă având o incidenţă în creştere în rândul populaţiei generale.

În 2017, centrul medical a înregistrat o cifră de afaceri de 80 milioane de euro.

Rata de ocupare a spitalului este de circa 85%, pacienţii internaţionali reprezentând 45% din totalul pacienţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici