Peste 600 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen, depistate în ultima săptămână

Peste 600 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen au fost depistate în ultima săptămână de către poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen. Au fost puse în aplicare 44 de mandate europene de arestare.

171 afișări
Imaginea articolului Peste 600 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen, depistate în ultima săptămână

Peste 600 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen, depistate în ultima săptămână

Potrivit Poliţiei, în perioada 13 – 20 aprilie au fost localizate, pe teritoriul României, 401 persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Poliţiştii români au pus în aplicare 44 de mandate europene de arestare, au depistat 118 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 15 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 21 de documente şi au fost găsite 64 de autovehicule ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Totodată, 257 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Dintre acestea, 35 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, alte 28 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 3 persoane erau semnalate dispărute de autorităţile române.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici