Poliţiştii au confiscat aproape 1,5 tone de peşte, între care sturion şi nisetru

Aproape 1.500 de kilograme de peşte, din diferite specii, dintre care 58,7 kilograme de sturion din specia nisetru, 106 unelte de pescuit, un autoturism, o ambarcaţiune şi un motor de ambarcaţiune au fost confiscate de poliţişti.

309 afișări
Imaginea articolului Poliţiştii au confiscat aproape 1,5 tone de peşte, între care sturion şi nisetru

În perioada 20 martie – 1 aprilie, poliţiştii Serviciului de Poliţie „Delta Dunării” au acţionat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul piscicol, desfăşurând două acţiuni şi 10 controale în urma cărora două persoane au fost conduse la sediul poliţiei, pentru cercetări.

Totodată, au fost legitimate 7 persoane, fiind verificate 11 mijloace de transport. Au fost constatate 4 infracţiuni prevăzute de O.U.G. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura.

De asemenea, au fost indisponibilizate aproape 1.500 de kilograme de peşte, din diferite specii, dintre care 58,7 kilograme de sturion din specia nisetru, 106 unelte de pescuit, un autoturism, o ambarcaţiune şi un motor de ambarcaţiune. Valoarea bunurilor confiscate este estimată la 192.500 de lei.

Astfel, în 20 martie, în Tulcea a fost oprită în trafic o autoutilitară condusă de un bărbat din Iaşi, care transporta 403 kilograme de peşte proaspăt din specia caras, fără autorizaţie sanitar-veterinară necesară autovehiculului. Cantitatea de peşte a fost indisponibilizată şi predată unei echipe de inspectori sanitar-veterinari din cadrul DSVSA Tulcea, pentru a dispune măsurile legale, conform competenţelor. Societatea beneficiară a tranzacţiei comerciale a fost amendată cu 10.000 de lei.

În aceeaşi zi, în localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, poliţiştii din cadrul Serviciului de Poliţie „Delta Dunării” au oprit pentru control o autoutilitară, în care au fost descoperite 195 de kilograme de peşte din speciile crap, chefal şi nisetru fără documente legale de provenienţă. Autoutilitara a fost indisponibilizată, până la definitivarea cercetărilor, iar cantitatea de peşte a fost confiscată şi predată unei societăţi de profil, spre valorificare. În cauză, se fac cercetări în cadrul unui dosar penal.

În 29 martie, pe lacul Razelm, în zona canalului Lipoveni, judeţul Tulcea, poliţiştii Serviciului de Poliţie „Delta Dunării”, împreună cu specialişti din cadrul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, au depistat un bărbat, în timp ce desfăşura activităţi de pescuit comercial fără a avea licenţă ori autorizaţie de pescuit. Acesta ar fi capturat şi reţinut 13 kilograme de şalău subdimensionat şi 2 kilograme de biban, în perioada de prohibiţie. Ambarcaţiunea a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor. Cantitatea de peşte a fost confiscată şi predată unei societăţi de profil spre valorificare. În acest caz se fac cercetări pentru nedeţinerea licenţei/autorizaţiei de pescuit pentru nave şi ambarcaţiuni şi reducerea debitului şi a volumului de apă pe cursurile de apă, în scopul pescuitului ilegal.

În 1 aprilie, în zona Dana 1 Mai, din proximitatea municipiului Tulcea, fluviul Dunărea, braţul Tulcea, pe apă, a fost interceptată o ambarcaţiune condusă de un bărbat, care transporta 600 de kilograme de peşte proaspăt din speciile crap şi caras, fără autorizaţie sanitar-veterinară necesară ambarcaţiunii. Cantitatea de peşte a fost indisponibilizată şi predată unei echipe de inspectori sanitar-veterinari din cadrul DSVSA Tulcea, pentru a dispune măsurile legale, conform competenţelor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici