Preşedintele Băsescu aprobă o solicitare ca SPP să asigure protecţia unor oficiali ONU în Siria

Preşedintele Traian Băsescu a aprobat o solicitare a Secretariatului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru ca o echipă a SPP să asigure protecţia unor oficiali ONU în Siria şi pe timpul vizitelor în alte regiuni.

308 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Băsescu aprobă o solicitare ca SPP să asigure protecţia unor oficiali ONU în Siria

Preşedintele Băsescu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale dat publicităţii marţi, Traian Băsescu a aprobat joi, 31 octombrie, solicitarea Secretariatului Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) referitoare la executarea misiunii de protecţie apropiată a coordonatorului special şi a altor oficiali ai Naţiunilor Unite în Siria şi pe timpul vizitelor în alte regiuni de către o echipă a Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) din România.

Aprobarea s-a făcut în temeiul Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, precizează Preşedinţia.

Ofiţeri ai Serviciului de Protecţie şi Pază au mai participat de-a lungul anilor la misiuni de protecţie a unor oficiali ONU.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici