- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (05.07.2014, 14:41)
- Departamentul Social - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preşedintele Colegiului Medicilor a pierdut definitiv procesul cu ANI privind conflictul de interese
Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România şi rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, a pierdut definitiv, la instanţa supremă, procesul în care a contestat decizia Agenţiei Naţionale de Integritate privind conflictul de interese în care s-ar fi aflat.
830 afișări
Vasile Astărăstoae (Imagine: Elvira Gheorghita / Mediafax Foto)
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins recursul formulat de Vasile Astărăstoae împotriva deciziei din 22 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, unde preşedintele CMR ceruse anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate privind conflictul de interese.
"Modificaă sentinţa recurată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul Astărăastoae Vasile privind Raportul de evaluare nr.128018/G/II/14.12.2011, ca inadmisibilă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate", se arată în minuta deciziei irevocabile a instanţei supreme, din 3 iulie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: România este țara din Europa în care sectorul privat, antreprenorial, are impactul cel mai mic asupra deciziilor guvernamentale. Este un abuz!
-
Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterul apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei
-
Războiul din Ucraina, ziua 799. SUA acuză Rusia că foloseşte arme chimice / Replica Moscovei / Oraş pârjolit de ruşi în estul Ucrainei: doar turla bisericii a rămas intactă / Ne îndreptăm spre un război Rusia-NATO?
-
Elveţia a invitat peste 160 de ţări la conferinţa pentru pace în Ucraina. Rusia nu este pe listă
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţa, în decembrie 2011, că Vasile Astărăstoae ar fi fost în conflict de interese şi ar fi comis abuz în serviciu când a semnat contractele de muncă şi de prestări servicii între el şi Institutul de Medicină Legală Iaşi şi Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi, instituţii pe care le conducea, precum şi cu fiica sa, Daniela Astărăstoae, în cadrul derulării mai multor proiecte cu finanţare europeană. Cei doi ar fi obţinut astfel 204.759 de lei.
ANI preciza că Vasile Astărăstoae a fost numit rector pentru perioada 2008 - 2012, fiind implicit şi ordonator principal de credite al UMF Iaşi. Din 1 mai 2010, Vasile Astărăstoae a participat, în baza a patru contracte de muncă, respectiv de prestări servicii, la impementarea a trei proiecte cu finanţare europeană, atât în calitate de reprezentat legal al UMF Iaşi, instituţie publică parteneră în proiect, cât şi în calitate de salariat.
Vasile Astărăstoae a contestat, în ianuarie 2012, raportul de evaluare al ANI, iar dosarul s-a judecat la Curtea de Apel Iaşi până în 22 februarie 2013, când cauza a fost mutată, la cererea acestuia, la Curtea de Apel Piteşti.
În 22 mai 2013, Curtea de Apel Piteşti a respins cererea lui Vasile Astărăstoae de anulare a hotărârii ANI din decembrie 2011. Decizia a fost contestată la instanţa supremă, care în 3 iulie a dat o decizie irevocabilă în acest dosar.
Potrivit Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, "persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioada de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate".
Judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit, joi, că sintagma "aceeaşi funcţie" folosită când o persoană este găsită în incompatibilitate sau în conflict de interese se referă la toate funcţiile alese, nu doar la cea pe care a ocupat-o. Astfel, interdicţia de a ocupa o funcţie eligibilă pe o perioadă de trei ani se adresează tuturor persoanelor care au obligaţia depunerii declaraţiilor de avere şi de interese.
Vasile Astărăstoae a fost reclamat de Agenţia Naţională de Integritate la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice.
În aprilie, Parchetul instanţei supreme l-a trimis în judecată pe Vasile Astărăstoae, pentru conflict de interese, iar dosarul se judecă din 9 mai la Judecătoria Iaşi.
Procurorii au arătat, în rechizitoriu, că Astărăstoae s-ar fi angajat în proiectul european "Standarde europene pentru programe post-doctorale competitive de formare în domeniul managementului, cercetării avansate şi expertizei psihiatrice medico-legale" câştigat şi implementat în 2010 de Institutul de Medicină Legală din Iaşi, al cărui director era la vremea respectivă.
"În cadrul acestui proiect, inculpatul, în calitate de director al IML, a încheiat contracte de muncă şi de prestări servicii cu sine însuşi, semnând atât la rubrica angajatorului, cât şi cea a angajatului", declara procurorul de caz Adina Bocai, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Anchetatorii susţin că pe toată durata celor 36 de luni ale proiectului ar exista un contract de prestări servicii încheiat de prof. dr. Vasile Astărăstoae, în calitate de director IML şi persoană fizică, pentru suma de 180 de lei pe oră, 20 de ore pe săptămână. În rechizitoriu este precizată şi existenţa unui contract individual de muncă în care, având funcţia de manager de proiect, ar fi primit, lunar, 9.087 de lei. Valoarea integrală a proiectului a fost, conform procurorilor, 8,7 milioane de lei.
Tot în rechizitoriu se precizează că rectorul UMF a fost audiat de către procurorii ieşeni, acesta explicând că IML era ordonator secundar de credite atunci când au fost încheiate cele două contracte. El a mai susţinut în faţa procurorilor că funcţiile i-au fost propuse de Consiliul de Administraţie al IML. Procurorii au precizat însă că la nivelul instituţiei nu exista decât un Consiliu Consultativ, care nu ar avea putere decizională.
În acelaşi rechizitoriu se arată că rectorul a mai fost cercetat pentru conflict de interese în patru contracte în cadrul unor proiecte organizate de către UMF Iaşi, însă în cazul acesta contractele de angajare au fost semnate de către directorul administrativ Daniela Druguş, astfel că s-a dispus clasarea acestor fapte.
Vasile Astărăstoae mai este judecat, alături de alte 18 persoane, în dosarul privind trucarea licitaţiei pentru platforma de e-learning a universităţii ieşene, proiect realizat din fonduri europene cu 6,4 milioane de lei. Procesul în care cele 19 persoane au fost trimise în judecată de procurorii DNA se judecă la Tribunalul Suceava.
Citește pe alephnews.ro: Războiul pentru dezvoltarea Inteligenței Artificiale a început. Apple recrutează zeci de experți de la Google pentru a-și extinde divizia de A.I.
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Problema României e că votantul s-a înstrăinat de putere. Democrația înseamnă că tu, eu și toți din țară avem puterea
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
PROSPORT.RO
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe