Preţul depozitării unei tone de gunoi în România, între 12 şi 21 de euro, mai ieftin decât Germania

Preţul depozitării unei tone de gunoi în România este între 12 şi 21 de euro, în timp ce în Germania suma ajunge la 80 de euro, iar în Austria la 60, susţine Florin Cepănaru, director RETIM Timişoara.

500 afișări
Imaginea articolului Preţul depozitării unei tone de gunoi în România, între 12 şi 21 de euro, mai ieftin decât Germania

Preţul depozitării unei tone de gunoi în România, între 12 şi 21 de euro, mai ieftin decât Germania (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)

"Dacă cineva se bucură de faptul că nu am intrat în Schengen, gunoierii sunt aceia. Preţul unei tone de gunoi depozitat este în România între 12 şi 21 de euro", a declarat Cepănaru în cadrul conferinţei Viitorul Mediului, organizată, marţi, de gandul.info.

În Timişoara se produc anual 150.000 de tone de deşeuri, susţine Cepănaru, care derulează în prezent un proiect de colectare selectivă şi valorificare a deşeurilor sub formă de biogaz, proiect în valoare de 12 milioane de euro.

"Se valorifică peste 50% din deşeul colectat. Singurele deşeuri care nu sunt valorificate sunt cele inerte şi cele biodegradabile. Acest proiect costă mai puţin decât o groapă de gunoi", a precizat directorul RETIM.

Proiectul a început în 2009 şi se va încheia peste trei ani.

Gandul.info organizează marţi conferinţa "Viitorul Mediului", care propune un dialog pe tema proiectelor ce vizează protecţia mediului, informarea populaţiei asupra tendinţei "verzi" şi modul în care acţionează companiile pentru o lume mai puţin poluată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici