Pricopie: Firmele care percep tarife foarte mari pentru naveta elevilor vor fi verificate

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat că a cerut verificarea firmelor de transport care percep tarife foarte mari pentru naveta elevilor, precizând că în unele judeţe sunt transportatori care controlează practic aproape tot şi aceştia au abonamente cu costuri mari.

424 afișări
Imaginea articolului Pricopie: Firmele care percep tarife foarte mari pentru naveta elevilor vor fi verificate

Pricopie: Firmele care percep tarife foarte mari pentru naveta elevilor vor fi verificate (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Remus Pricopie a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că Ministerul Educaţiei sprijină măsura propusă de Ministerul de Finanţe prin care sunt introduse plafoane pentru intervalele de distanţă în cazul transportatorilor şcolari, aceasta fiind luată după ce s-au constatat variaţii mari de preţuri.

Ministrul Educaţiei a precizat că reglementarea care plafonează sumele decontate pentru transport va fi pe agenda de săptămâna viitoare a Guvernului.

"Noi credem că acest articol şi prevedere sunt binevenite, dar în absenţa unor limitări am ajuns în situaţia în care în aproximativ 18 luni preţurile au crescut de zece ori. În urmă cu aproximativ o lună jumate am centralizat datele la nivelul fiecărui judeţe, pe intervale de kilometri şi pe fiecare judeţ în parte. Am ajuns să constatăm că pentru zece kilomtri preţul unui abonament variază de la 25 de lei la 326 de lei. La 15 kilometri avem situaţii unde abonamentul costă 32 de lei, dar şi situaţii unde costă 406 lei. Am constatat că sunt judeţe unde anumite firme practic controlează aproape tot, şi nu în situaţia celor cu abonamente mici, ci în cele cu abonamente mari", a mai spus Remus Pricopie.

Ministrul a precizat că, de exemplu, la Sibiu, societatea Tursib percepe 15 lei pentru ruta de trei kilometri, în vreme ce firma Metropolitan practică la Constanţa un tarif de 166 de lei.

"În acest mod - ne-am uitat şi la dinamica preţurilor - am ajuns ca anul trecut să decontăm aproximativ 140 de milioane de lei, iar estimarea decontării pentru acest an, în acest ritm, este de aproximativ 180 de milioane de lei, în condiţiile în care în urmă cu doi sau trei ani decontam 40 de milioane de lei. Or această măsură, menită să vină în sprijinul elevilor, de fapt constatăm că este în sprijinul transportatorilor", a mai declarat Pricopie.

Ministrul Educaţiei a arătat că nu poate formula acuzaţii, dar că a cerut instituţiilor specializate ale statului să verifice variaţia de preţuri.

"Noi nu avem suficiente date pentru a acuza, dar considerăm că toate aceste situaţii trebuie verificate de către instituţiile specializate, de aceea am trimis documentaţia la Ministerul de Finanţe, la Consiliul Concurenţei, către alte instituţii ale statului şi aşteptăm să vedem dacă se justifică aceste valori extrem de mari sau nu. Într-o ordonanţă ce se va adopta săptămâna viitoare, Ministerul de Finanţe a propus şi noi suntem de acord, sprijinim o astfel de măsură, să fie introduse plafoane pentru fiecare interval de distanţă, pentru kilometri. Aceste plafoane nu sunt la valori minime, ci la o valoare realistă, astfel că, cu aceeaşi sumă de bani, vom putea sprijini mult mai mulţi elevi, urmând ca firmele ce practică astfel de tarife să fie verificate", a mai spus ministrul.

Pricopie a adăugat că această situaţie se va reglementa şi după achiziţia a 600 de microbuze şcolare prin intermediul Ministerului Dezvoltării. Ministrul a precizat că urmează să fie demarată licitaţia în urma căreia se speră "atribuirea a minim 600 de microbuze".

Proiectul de act normativ propus de Ministerul Finanţelor Publice prevede ca decontarea abonamentelor de transport să fie în limita a maximum 26 de lei pe lună pentru distanţa de trei kilometri.

Ministerul Educaţiei a arătat, joi, într-un comunicat de presă, că măsura este echitabilă şi binevenită, precizând că în anul şcolar 2012-2013, MEN a decontat, la nivel naţional, peste 150.000 de abonamente de transport, iar până acum nu s-a ţinut niciodată cont de diferenţele foarte mari dintre tarifele solicitate de transportatori în diferite locuri din ţară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici