Pricopie: Nu vor fi schimbări la bacalaureatul din 2015. Sesiunea specială, numai dacă va fi necesar

Evaluarea naţională şi bacalaureatul din 2015 nu vor suferi modificări faţă de 2014, iar sesiunea specială pentru candidaţii nepromovaţi în ultimii ani va fi organizată numai dacă va fi necesar şi după o analiză riguroasă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

1733 afișări
Imaginea articolului Pricopie: Nu vor fi schimbări la bacalaureatul din 2015. Sesiunea specială, numai dacă va fi necesar

Pricopie: Nu vor fi schimbări la bacalaureatul din 2015. Sesiunea specială, numai dacă va fi necesar (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

"Nu sunt schimbări privind bacalaureatul, nu sunt schimbări legate de evaluarea naţională. La admiterea în liceu, menţinem procentele de 75% şi 25% (ponderea mediei de la evaluare, respectiv a celei din gimnaziu, la calcularea mediei de admitere - n.r.). Am făcut această corecţie anul trecut, nu cred că se pune problema ca acum să se mai facă vreo schimbare. Bacalaureatul îşi păstrează structura, pot fi mici schimbări în metodologia de organizare, dar care nu vizează elevii, ci care vizează mici calibrări din lecţiile învăţate din 2013. Sau, spre exemplu, am introdus anul acesta acea declaraţie pe care directorul unităţii de învăţământ şi informaticianul care afişează rezultatele trebuie să o dea. Declaraţie pe proprie răspundere că rezultatele afişate sunt cele din calculator şi sunt cele de pe note", a spus Pricopie.

Tot legat de evaluare, ministrul Educaţiei a spus că în septembrie va prezenta raportul rezultatelor, comparativ cu anul trecut. "Şi rezultatele evaluării la clasele a II, a IV-a şi a VI-a, plus raportul de anul trecut cu toate şcolile şi diferenţa dintre evaluarea naţională şi notele de la clasă trebuie să fie făcute publice şi părinţii să ştie. Încercăm să asigurăm stabilitate. În primul rând trebuie să conservăm şi să îmbunătăţim ceea ce avem. Nu să dăm totul peste cap", a menţionat demnitarul.

Ministrul Educaţiei a adăugat că, la fel ca anul trecut, metodologiile de organizare a examenelor naţionale vor fi elaborate înainte de 1 septembrie, astfel încât să fie aprobate în termenul legal.

Legat de cea de-a treia sesiune de bacalaureat, care a generat opinii pro şi contra, Remus Pricopie a ţinut să precizeze că va fi organizată, aşa cum prevede şi legea, "numai în situaţii speciale".

"Nu vom avea a treia sesiune de bacalaureat în această metodologie, pentru că nici nu ai cum să o pui. Legea precizează foarte clar: numai în situaţii speciale. Ori eu nu pot să o introduc într-o metodologie care vizează sesiunile ordinare, adică cele două sesiuni şi să vizeze şi cazul special. Este un instrument pe care Ministerul Educaţiei Naţionale trebuie să îl aibă la dispoziţie", a explicat Pricopie.

Demnitarul s-a referit şi la meditaţiile gratuite pentru cei care nu au promovat bacalaureatul, numărul participanţilor la acestea urmând să justifice dacă trebuie organizată sau nu sesiunea specială de bacalaureat. "Mai întâi, va trebui să întrebăm câţi tineri ar fi interesaţi de aceste meditaţii instituţionalizate. Numai după asta vom vedea că sunt 10.000 în toată ţara sau sunt 100.000. Numai atunci vom putea să spunem că da, s-ar putea să fie nevoie ca în februarie-martie să organizăm o sesiune specială. Dacă nu avem un număr important de tineri interesaţi, nu organizăm", a explicat ministrul Educaţiei.

Pe de altă parte, potrivit lui Pricopie, în momentul de faţă sunt deja judeţe care au scris proiecte şi care fac pregătire sub formă de after-school, sub diverse forme, pentru evaluarea naţională şi pentru bacalaureat.

"Proiectele sunt scrise, câştigate, semnate. Fondurile structurale? Mă voi duce peste tot unde am nevoie. Asigurăm transparenţa, flexibilitatea şi intr-un interval foarte scurt de timp vom da drumul acestor proiecte, cu atât mai mult cu cât banii există şi nu îi cheltuim. De şapte ani există banii. Cred că trebuia să facem aceste lucru acum cinci ani. Banii vor veni de la Bruxelles către MEN şi de la MEN către judeţele care au probleme. Titularul de proiect va fi MEN, nu va mai fi inspectoratul sau şcoala", a precizat el.

Ministrul a mai spus, în acelaşi context, că pentru perioada 2014-2020 vor fi granturi "de la grădiniţă până la facultate". "Granturile vor fi concepute în aşa fel încât să investeşti inclusiv în resursa umană, adică profesorii, cu posibilitatea ca până la 80% din banii alocaţi să meargă pentru a se face ore suplimentare cu copiii care doresc să rămână la şcoală, să îşi facă temele. Altfel spus, profesorii care vor să câştige un ban în plus şi să aibă o performanţă cu elevii să fie şi recompensaţi pentru acest lucru", a explicat Remus Pricopie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici