Primarul din Alba Iulia, scos de sub urmărire penală de DNA într-un dosar de corupţie - surse

Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, şi alţi şapte angajaţi sau foşti angajaţi ai Primăriei, cercetaţi de DNA Alba Iulia într-un dosar de corupţie privind transportul local din municipiu, au fost scoşi de sub urmărirea penală de procurorii anticorupţie, susţin surse apropiate anchetei.

408 afișări
Imaginea articolului Primarul din Alba Iulia, scos de sub urmărire penală de DNA într-un dosar de corupţie - surse

Mircea Hava (Imagine: Razvan Chirita/ Mediafax Foto)

Surse apropiate anchetei au declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, şi alţi şapte angajaţi sau foşti angajaţi ai Primăriei, printre care secretarul instituţiei, Marcel Jeler, viceprimarul Paul Voicu şi fostul viceprimar Ioan Bogăţan, în prezent consilier local, au fost scoşi de sub urmărire penală în dosarul în care erau cercetaţi ca învinuiţi pentru infracţiuni privind acordarea unor subvenţii pentru transportul local.

Potrivit surselor citate, Hava şi ceilalţi angajaţi sau foşti angajaţi ai Primăriei Alba Iulia au fost cercetaţi pentru acordarea de subvenţii cu încălcarea legii, neurmărirea conform legii a destinaţiilor subvenţiilor şi pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Procurorii DNA Alba Iulia au dispus ridicarea sechestrului asiguratoriu instituit în timpul instrumentării cazului atât pentru primarul Mircea Hava, cât şi pentru ceilalţi şapte învinuiţi.

Sursele citate au declarat că în acelaşi dosar a fost cercetat şi directorul general al Societăţii de Transport Public Alba Iulia (STP Alba Iulia), Stelian Nicola, şi două angajate, pentru complicitate la infracţiunea de acordare de subvenţii cu încălcarea legii, neurmărirea conform legii a destinaţiilor subvenţiilor. În cazul acestora, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei în înşelăciune şi s-a decis menţinerea sechestrului asigurator asupra bunurilor.

De asemenea, DNA Alba Iulia a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în care sunt implicaţi directorul general al Societăţii de Transport Public Alba Iulia (STP Alba Iulia), Stelian Nicola, şi două angajate în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

Pe parcursul cercetărilor, în acelaşi dosar, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, şi şase primari de comune - membri în Comitetul Director al Asociaţiei Intercomunitare de Dezvoltare Alba – Transport Local, au fost acuzaţi şi de neglijenţă în serviciu, însă DNA Alba Iulia a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare şi în acest caz.

Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava (PDL), a fost cercetat, începând din 2012, de DNA Alba Iulia, într-un dosar de corupţie care viza acordarea ilegală a unor subvenţii societăţii care realizată transportul local în municipiu respectiv SC Societatea de Transport Public SA Alba Iulia.

Pe lângă Hava, în dosar au fost certaţi şi şapte angajaţi ai Primăriei, printre care şi cei doi viceprimari de la acea dată, Ioan Bogăţan şi Paul Voicu, ambii membri PDL.

În acelaşi dosar au fost cercetaţi şi directorul general al Societăţii de Transport Public Alba Iulia (STP Alba Iulia), Stelian Nicola, şi două angajate.

În cazul tuturor persoanelor cercetate procurorii anticorupţie au impus atunci sechestrul asupra bunurilor.

În martie 2012, surse din cadrul anchetei declarau, corespondentului MEDIAFAX, că în dosar sunt cercetate în total 11 persoane, printre care primarul din Alba Iulia Mircea Hava, viceprimarii de atunci Paul Voicu şi Ioan Bogăţan, secretarul primăriei Marcel Jeler, directorul Direcţiei Economice, Teofila Ţâr, dar şi angajaţi ai Societăţii de Transport Public Alba Iulia, printre care şi directorul general, Stelian Nicola.

Primăria municipiului Alba Iulia a prelungit, în toamna anului 2011, contractul încheiat cu Societatea de Transport Public Alba Iulia, firmă care realizează transportul public în municipiu. Firma a beneficiat şi de o serie de subvenţii acordate de administraţia locală, cea mai mare parte dintre acestea pentru susţinerea gratuităţilor de care beneficiază pensionarii din Alba Iulia pentru transportul local.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici