Problemele digestive şi alcoolul în exces au solicitat ambulanţa de Paşte

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SAMBI) a înregistrat, de sâmbătă seară până luni dimineaţă, 2.130 de solicitări, peste 10 la sută fiind pentru probleme digestive, dar şi din cauza consumului excesiv de alcool, a declarat agenţiei MEDIAFAX managerul SAMBI, Alis Grasu.

64 afișări
Imaginea articolului Problemele digestive şi alcoolul în exces au solicitat ambulanţa de Paşte

Problemele digestive şi alcoolul în exces au solicitat ambulanţa de Paşte (Imagine: Mediafax Foto)

Managerul SAMBI a mai spus că au fost înregistrate 96 de cazuri de persoane căzute în stradă, majoritatea pe fondul consumului de alcool, precum şi 63 de cazuri de comă, jumătate fiind provocate de consumul excesiv de băuturi alcoolice.

Potrivit lui Alis Grasu, consumul de băuturi alcoolice a creat multe probleme în perioada Paştelui, foarte mulţi oameni leşinând din această cauză.

"Au fost înregistrate solicitări pentru 177 de cazuri de lipotimii sau sincope, majoritatea din cauza băuturilor alcoolice. În acest interval au fost şi 22 de tentative de suicid, din păcate două persoane pierzându-şi viaţa, restul fiind salvate", a declarat managerul SAMBI.

De asemenea, ambulanţa a fost solicitată pentru nouă persoane care s-au înecat cu mâncare, dintre care una a decedat.

"Ca o noutate, în acest an am avut nouă cazuri de persoane care au solicitat salvarea întrucât s-au înecat cu mâncarea nemestecată bine, din care opt persoane au fost salvate şi una a decedat", a precizat Alis Gras.

În perioada sărbătorilor de Paşte au fost solicitări la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov şi pentru afecţiuni cardiace, precum şi pentru 21 de accidente auto. Totodată, în zece cazuri a fost solicitată eliberarea certificatelor de deces, fiind vorba de persoane în stadiul terminal, fără legătură cu abuzurile de mâncare, a mai spus Alis Grasu.

Ea a precizat că din paleta solicitările la SAMBI nu au lipsit, în perioada sărbătorilor, incendiile provocate de neglijenţă, dar fără legătură cu lumina sfântă de Paşte.

De asemenea, au fost cinci persoane înjunghiate şi 70 de cazuri de traumatisme prin căderi sau lovire, precum şi şase cazuri de stop cardio-respirator, cu resuscitări.

Tot în perioada sărbătorilor de Paşte s-au născut trei copii, a mai spus managerul SAMBI.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici