PROGNOZA METEO: Vreme călduroasă în toată ţara în următoarele două zile

Luni vremea se menţine călduroasă în cea mai mare parte a ţării, caniculară după-amiaza în jumătatea de vest, unde disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 37 de grade, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.

1108 afișări
Imaginea articolului PROGNOZA METEO: Vreme călduroasă în toată ţara în următoarele două zile

PROGNOZA METEO: Vreme frumoasă în toată ţara în următoarele două zile (Imagine: Cosmin Dan/Mediafax Foto)

Cerul va prezenta unele înnorări la munte, unde cu totul izolat vor fi averse şi descărcări electrice, iar în restul ţării se va menţine senin. Vântul va sufla slab până la moderat.

Minimele termice vor fi cuprinse între 14 şi 24 de grade, mai scăzute în depresiuni.

Marţi vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară după-amiaza în jumătatea de vest, unde şi starea de disconfort va fi accentuată.

Cerul va fi variabil la munte şi mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab până la moderat.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 şi 37 de grade, iar cele minime între 13 şi 23 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni.

La Bucureşti, vremea se va menţine călduroasă. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă va fi de 31-32 de grade, iar cea minimă va fi de 16-18 grade.

Vezi cum va fi vremea în oraşul tău, pe Apropo.ro!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici