PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea în weekend la munte şi la mare

Vremea va fi în general frumoasă vineri, cu cerul variabil şi înnorări temporare după-amiaza şi seara la munte şi în nord-vestul ţării unde pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate, potrivit Agenţiei Naţionale a Meteorologiei.

4080 afișări
Imaginea articolului PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea în weekend la munte şi la mare

PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea în weekend la munte şi la mare

Temperatura aerulului, în scădere faţă de intervalul precedent, va avea valori maxime ce se vor încadra între 25 şi 35 de grade şi minime între 10 şi 20 de grade.

Indicele de confort termic, temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80, după-amiază, în regiunile vestice.

Sâmbătă vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil spre mai mult senin. După-amiaza vor fi posibile ploi de scurtă durată în zona de munte din nordul ţării. Vântul va sufla în general moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 33 de grade, iar cele minime, în general, între 8 şi 18 grade.

La Bucureşti, vineri, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă va fi de 31-32 de grade, iar cea minimă de 14-16 grade.

LA MUNTE

Vineri, cerul va fi variabil cu înnorări temporare după-amiaza când pe spaţii restrânse se vor semnala averse şi descărcări electrice, cu precădere în Munţii Apuseni şi în jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla moderat cu unele intensificări pe creste.

Temperatura aerulului va avea valori uşor mai scăzute faţă de intervalul anterior.
Sâmbătă vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil cu unele înnorări după-amiaza în nordul Carpaţilor Orientali unde izolat pot fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat.

Temperatura aerulului va avea valori comparabile cu cele din ziua precedentă.

Duminică vremea va fi frumoasă, cerul mai mult senin, iar vântul va mai avea unele intensificări pe creste.

Temperatura aerulului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul precedent.

LA MARE

Vineri, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi mai mult senin.Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 27 grade, iar cele minime între 18 şi 20 grade.Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 şi 25 grade.

Sâmbătă, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 26 grade, iar cele minime între 18 şi 20 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 şi 25 grade.

Duminică, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 26 grade, iar cele minime între 18 şi 20 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 şi 25 grade.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici