Puncte de prim ajutor pentru atenuarea efectelor caniculei, înfiinţate în sectoarele 3, 4 şi 6

Puncte de prim ajutor pentru atenuarea efectelor caniculei au fost deschise în sectoarele 3, 4 şi 6, cetăţenii putând beneficia în aceste spaţii de apă, climatizare, consultaţii medicale primare, dar şi de medicamente de primă urgenţă, informează cele trei primării de sector.

252 afișări
Imaginea articolului Puncte de prim ajutor pentru atenuarea efectelor caniculei, înfiinţate în sectoarele 3, 4 şi 6

Puncte de prim ajutor pentru atenuarea efectelor caniculei, înfiinţate în sectoarele 3, 4 şi 6 (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Primăria Sectorului 3, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), pune la dispoziţia bucureştenilor şase puncte de acordare a primului-ajutor pentru atenuarea efectelor caniculei.

Cele şase puncte funcţionează zilnic, între orele 8.00 - 16.30, în: Centrul de zi "Clubul Seniorilor"- Aleea Râmnicul Sărat nr. 1 A, Centrul de îngrijire şi asistenţă persoane adulte "Floarea Speranţei" - Calea Vitan nr. 267 - 269, Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice "Casa Max" - str. Vasile Goldiş nr. 1, Centrul de urgenţă pentru persoane fără adăpost - b-dul 1 Decembrie 1918 nr. 9J, Complexul multifuncţional "Tabita" - str. Marin Pazon nr. 2B şi Complexul de servicii "Casa Noastră" - str. Rotundă nr. 2.

"Măsurile de prim ajutor constau în servicii socio-medicale de bază, precum oferirea de apă, consultaţii medicale primare (măsurarea indicelui glicemic, a tensiunii arteriale), dar şi asigurarea unor intervenţii complexe în situaţii de criză prin intermediul colaboratorilor specializaţi (ambulanţă, SMURD). În cadrul punctelor de prim ajutor beneficiarii serviciilor vor fi îndrumaţi şi informaţi în funcţie de caz", precizează Primăria Sectorului 3.

Instituţia mai informează că, pentru cazurile de urgenţă, persoanele pot apela numărul de telefon 021/9543, pus la dispoziţie de Poliţia Locală Sector 3, sau numerele de telefon 0372.030.805/ 806/ 807/ 808/809 de la Complexul Multifuncţional "Tabita".

În sectorul 4, funcţionează alte şase puncte fixe de prim ajutor, amenajate în containere.

"Amplasate în puncte fixe din zone intens traficate pietonal, precum metrou Şincai, Piaţa Progresul, Piaţa Sudului, Big Berceni, Piaţa Străduinţei, metrou Brâncoveanu, acestea dispun de aer condiţionat, branşare la instalaţia electrică, la cea de apă şi canal, grup sanitar, pat pliant, trusă medicală de prim ajutor, tensiometre, teste de glicemie, masă, scaune, dozator cu apă potabilă, pahare de unică folosinţă", informează Primăria Sector 4.

Totodată, cetăţenii pot beneficia de asistenţă medicală, oferită de echipe de voluntari ai Crucii Roşii Sector 4.

În sectorul 6 au fost deschise patru puncte de prim ajutor, care funcţionează în str. Cernişoara nr. 38-40, în Drumul Sării nr.2, pe str. Floare Roşie nr. 7A şi pe Calea Plevnei nr. 234.

"Punctele de prim ajutor dispun de cadre medicale, climatizare, echipamente medicale, medicamente de primă urgenţă, tensiometre. De asemenea, se asigură apă pentru toate persoanele care sunt afectate de caniculă. Asistenţii sociali şi medicali asigură în toate punctele program pentru prevenirea efectelor caniculei în intervalul 10.00 - 18.00. Punctele de prim ajutor vor fi funcţionale pe toată perioada verii, în zilele în care sunt anunţate temperaturi extreme", precizează Primăria Sector 6.

Autorităţile locale recomandă populaţiei să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 - 18, să petreacă două-trei ore zilnic în spaţii dotate cu aer condiţionat, să poarte pălării de soare, haine lejere şi ample, să facă duşuri calde, fără să se şteargă, şi să bea în fiecare zi între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete.

Specialiştii mai recomandă oamenilor să nu consume alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii, să evite băuturile cu conţinut ridicat de cofeina sau de zahăr, să consume fructe şi legume proaspete şi să evite activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinarit, etc).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici