Rabinul-şef al Moscovei, alarmă trasă din exil: Evreii ar trebui să părăsească ţara

Rabinul-şef al Moscovei, aflat în exil în străinătate din iulie, Pinchas Goldschmidt, îi îndeamnă pe evrei să părăsească Rusia cât mai pot face asta, înainte de a fi consideraţi ţapi ispăşitori pentru criza care va lovi ţara ca urmare a invadării Ucrainei.

2971 afișări
Imaginea articolului Rabinul-şef al Moscovei, alarmă trasă din exil: Evreii ar trebui să părăsească ţara

Rabinul-şef al Moscovei, alarmă trasă din exil: Evreii ar trebui să părăsească ţara

25-30 la sută dintre evreii rezidenţi în Rusia până în februarie anul trecut au părăsit deja ţara sau intenţionează să facă acest lucru, chiar dacă costul unui bilet de avion Moscova-Tel Aviv este echivalentul a 2.000 de dolari. În iulie, guvernul rus a închis birourile ruseşti ale Agenţiei Evreieşti, organizaţia neguvernamentală care promovează emigrarea în Israel.

„Când ne uităm la istoria Rusiei, ori de câte ori sistemul politic a avut probleme, guvernul a încercat să redirecţioneze furia şi nemulţumirea maselor către comunităţile evreieşti. Am văzut acest lucru în epoca ţaristă şi la sfârşitul regimului stalinismului”, a explicat Goldischmidt, într-un interviu pentru The Guardian.

„Asistăm la creşterea antisemitismului pe măsură ce Rusia revine la un nou tip de Uniune Sovietică şi pas cu pas Cortina de Fier coboară din nou. De aceea cred că cea mai bună opţiune pentru evreii ruşi este să părăsească ţara”, a adăugat el.

Goldschmidt a demisionat şi a fugit din ţară, după ce a refuzat să sprijine o invazie a Ucrainei. „Liderii comunităţii au fost presaţi să susţină războiul şi am refuzat să fac acest lucru. Am demisionat pentru că continuarea ca rabin-şef al Moscovei ar fi fost o problemă pentru comunitate, din cauza măsurilor represive luate împotriva dizidenţilor”, a spus el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici