Republicarea actelor normative, la aceeaşi dată cu publicarea legii de amendare

Rrepublicarea actelor normative se va realiza concomitent, la aceeaşi dată, cu publicarea actului de normativ de amendare a actului normativ de bază şi indiferent de întinderea modificărilor pe care acesta le cuprinde, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate miercuri de Guvern.

991 afișări
Imaginea articolului Republicarea actelor normative, la aceeaşi dată cu publicarea legii de amendare

Republicarea actelor normative, la aceeaşi dată cu publicarea legii de amendare (Imagine: Mediafax Foto)

Măsura, adoptată la propunerea Ministerului Justiţiei (MJ), este menită a facilita activitatea de aplicarea actelor normative şi accesul a cetăţenilor la aceste norme, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de MJ.

Potrivit ordonanţei, prin excepţie, termenul de republicare este de cel mult 60 de zile pentru coduri/ acte normative complexe.

"Până în acest moment, cetăţenii aveau acces la forma actualizată a actelor normative numai cu ocazia republicării acestora in Monitorul oficial. Aceasta  nu se realiza însă în cea mai mare parte din cazuri. În perioada 2000 - 15 noiembrie 2012, din cele 1782 de acte normative pentru care există temei pentru republicare au fost republicate doar 344, reprezentând un procent de aproximativ 20%.  În aceeaşi perioadă,  au fost adoptate aproximativ 49.000 de acte normative (5.878 legi, 2.153 ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, 821 ordonanţe ale Guvernului, 20.522 hotărâri ale Guvernului, 19.759 ordine), un volum considerabil de legislaţie care poate genera lipsa de previzibilitate şi accesibilitate a normelor juridice", a declarat ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.

Potrivit lui Cazanciuc, pentru un cetăţean fără pregătire juridică şi chiar şi pentru specialişti, este destul de complicat să observe fiecare dintre modificările operate şi să ştie cu certitudine forma la zi a unui act normativ.

"Începând din acest moment, indiferent de câte ori se modifică un act normativ, se va publica, odată cu modificarea operată, şi noua formă pe care o va avea acel act în integralitatea lui", a explicat ministrul Justiţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici