Reşiţa: Trei persoane, între care doi poliţişti, rănite într-un accident cu maşina Poliţiei

Doi poliţişti şi un şofer care fusese oprit în trafic şi era condus la sediul Poliţiei Oraviţa pentru a fi testat cu aparatul alcooltest au fost răniţi, după ce unul dintre poliţişti, aflat la volanul maşinii Poliţiei, a pierdut controlul autoturismului, maşina ajungând într-un gard de beton.

112 afișări
Imaginea articolului Reşiţa: Trei persoane, între care doi poliţişti, rănite într-un accident cu maşina Poliţiei

Reşiţa: Trei persoane, între care doi poliţişti, rănite într-un accident cu maşina Poliţiei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Poliţia Judeţeană Caraş-Severin, cei doi poliţişti din Oraviţa au oprit un şofer de 29 de ani, în localitatea Bogotin, tânărul fiind suspectat că ar fi consumat băuturi alcoolice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şoferul a fost urcat în maşina Poliţiei pentru a fi transportat în Oraviţa, în vederea testării cu aparatul alcooltest, dar într-o curbă, poliţistul care conducea a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat în fundaţia unui gard din beton.

În urma accidentului, cei doi poliţişti şi tânărul aflaţi în maşină au fost duşi la spital pentru a li se acorda îngrijiri medicale.

Ambii poliţişti au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici